P** R****** S**
CreditorR***** S*
DebitorDOSAR NR. 1455/108/2015 Minuta sentinţei civile Ia act de tranzacţia : • S.C. ROMCAB S.A, în calitate de beneficiar şi • S.C. PAB ROMÂNIA S.R.L, în calitate de antreprenor PREAMBUL • La data de 06.11.2012 între antreprtenor şi beneficiar s-a încheiat contractul având ca obiect „Extinderea şi diversificarea producţiei de cablu de tensiune joasă, medie şi înaltă la S.C. ROMCAB S.A, inclusiv clădirile aferente – faza II”, contract ce a fost modificat succesiv prin acte adiţionale. • Prin „Convenţia” încheiată la data de 26.06.2013, părţile convin asupra unor corecţii privind garanţia de bună execuţie, precum şi custodia unor elemente structurale ce au făcut obiectul contractului iniţial. • Prin „Acordul privind încetarea contractului de construire”, încheiat la data de 10.01.2014, părţile stabilesc condiţiile de încetare a contractului, de predare a lucrărilor realizate şi sumele datorate antreprenorului, inclusiv graficul de plăţi. • Prin „cererea de emitere a ordonanţei de plată” ce face obiectul Dosarului nr. 1455/108/2015, aflat pe rolul Tribunalului Arad, antreprenorul solicită obligarea beneficiarului la plata sumei totale de 10.053.949,3 lei, compusă din: debit în valoare de 6.511.219,37 lei, garanţie de bună execuţie în valoare de 886.553,05 lei şi penalităţi în valoare de 2.656.176,88 lei. În considerarea celor mai sus menţionate, părţile semnatare convin, în temeiul disp. art. 2.267 şi urm. Cod civil, coroborat cu disp. art. 438, 439 Cod proc. civ., la încheierea prezentei TRANZACŢII care consfinţeşte învoiala părţilor având următorul conţinut: „1. Părţile semnatare convin asupra faptului că beneficiarul datorează antreprenorului suma de 8.641.422 lei, compusă din suma de bază, în valoare de 6.511.219 lei, penalităţi de întârziere în valoare de 1.243.650 lei şi garanţii de bună execuţie în valoare de 886.553 lei. 2. Plata sumei menţionate la pct. 1 se va realiza prin plăţi succesive, efectuate până cel mai târziu la data de 20 a fiecărei luni, in contul antreprenorului numarul RO 95 BRDE 020S V02252420200 după cum urmează: • iulie 2015, suma de 350.000 lei; • august 2015, suma de 450.000 lei; • septembrie 2015, suma de 550.000 lei; • octombrie 2015, suma de 550.000 lei; • noiembrie 2015, suma de 550.000 lei; • decembrie 2015, suma de 550.000 lei; • ianuarie 2016, suma de 550.000 lei; • februarie 2016, suma de 550.000 lei; • martie 2016, suma de 550.000 lei; • aprilie 2016, suma de 650.000 lei; • mai 2016, suma de 650.000 lei; • iunie 2016, suma de 741.422 lei; • iulie 2016, suma de 650.000 lei; • august 2016, suma de 650.000 lei; • septembrie 2016, suma de 650.000 lei. 3. Achitarea, de către beneficiar, a ratelor menţionate la pct. 2 din prezenta tranzacţie, va fi garantată prin emiterea unor bilete la ordin, fara protest, cu scadenţa la termenul stabilit pentru fiecare rată în parte, avalizate în nume personal de directorul general al beneficiarului, dl. Prosszer Zoltan. Beneficiarul autorizeaza pe Antreprenor ca in cazul nerespectarii termenelor de plata prevazute mai sus, sa introduca in banca la plata biletele la ordin. Biletele la ordin sunt urmatoarele: a) BO seria BFER3BB nr. 0058509 suma de 350.000 lei scadent la data de 20 iulie 2015 b) BO seria BFER3BB nr. 0058508 suma de 450.000 lei scadent la data de 20 august 2015 c) BO seria BTRL3BS nr. 2845467 suma de 550.000 lei scadent la data de 20 septembrie 2015 d) BO seria BTRL3BS nr. 2845468 suma de 550.000 lei scadent la data de 20 octombrie 2015 e) BO seria BTRL3BS nr. 2845464 suma de 550.000 lei scadent la data de 20 noiembrie 2015 f) BO seria BFER3BB nr. 0058506 suma de 550.000 lei scadent la data de 20 decembrie 2015 g) BO seria BFER3BB nr. 0058507 suma de 550.000 lei scadent la data de 20 ianuarie 2016 h) BO seria BTRL3BS nr. 3011770 suma de 550.000 lei scadent la data de 20 februarie 2016 i) BO seria BTRL3BS nr. 3011771 suma de 550.000 lei scadent la data de 20 martie 2016 j) BO seria BTRL3BS nr. 2845465 suma de 650.000 lei scadent la data de 20 aprilie 2016 k) BO seria BTRL3BS nr. 3011773 suma de 650.000 lei scadent la data de 20 mai 2016 l) BO seria BTRL3BS nr. 3011774 suma de 741.422 lei scadent la data de 20 iunie 2016 m) BO seria BTRL3BS nr. 3011767 suma de 650.000 lei scadent la data de 20 iulie 2016 n) BO seria BTRL3BS nr. 3011768 suma de 650.000 lei scadent la data de 20 august 2016 o) BO seria BTRL3BS nr. 2845466 suma de 650.000 lei scadent la data de 20 septembrie 2016 4. Prezenta tranzacţie va fi depusă la dosarul nr. 1455/108/2015 aflat pe rolul Tribunalului Arad (cu termen de judecată la data de 09.07.2015) urmând a constitui dispozitivul hotărârii de expedient, pe care o va pronunţa instanţa, luând act de înţelegerea părţilor. 5. Condiţionat de îndeplinirea de către beneficiar a obligaţiilor asumate prin perfectarea prezentei tranzacţii, antreprenorul renunţă la efectuarea oricăror demersuri juridice împotriva beneficiarului, obligându-se să nu emită pe viitor faţă de S.C. Romcab S.A. nicio altă pretenţie de natură patrimonială sau nepatrimonială derivând din lucrările executate de către antreprenor, indiferent de izvorul raportului juridic dintre părţi (contract, acte adiţionale, acorduri, tranzacţii sau orice alt înscris întocmit anterior datei prezentei tranzacţii)”. 6. In cazul neindeplinirii de catre beneficiar a oricarei obligatii rezultate din prezenta tranzactie (inclusiv in situatia in care oricare bilet la ordin este refuzat la plata), intreaga suma de 8.641.422 lei devine scadenta imediat, la care se vor adauga penalitati suplimentare de 1.412.526,88 lei, respectiv va deveni scadenta imediat intreaga suma de 10.053.949,3 lei, antreprenorul putand solicita executarea silita integrala a sumei de 10.053.949,3 lei, din care se va scadea valoarea oricarei transe achitate de catre beneficiar in temeiul prezentei tranzactii. De asemenea, biletele la ordin prevazute la art. 3 de mai sus, devin scadente imediat. 7. Dovada achitarii oricarei transe conform prezentei tranzactii se va face cu extrasul de cont al antreprenorului care atesta creditarea contului sau cu suma respectiva, corespunzatoare transei achitate. 8. Partile semnatare declara si garanteaza ca au capacitate deplina de a incheia prezenta tranzactie, iar persoanele care semneaza prezenta tranzactie declara si garanteaza ca sunt autorizate sa incheie prezenta tranzactie, prezenta tranzactie constituind titlu executoriu. 9. Competenta de solutionare a oricaror litigii rezultate din excutarea prezentei tranzactii revine instantelor de la sediul antreprenorului. Tranzacţia s-a încheiat azi, data de 08.07.2015, la sediul antreprenorului, în trei exemplare originale, fiecărei părţi revenindu-i câte un exemplar, iar un exemplar va fi depus la Tribunalul Arad. BENEFICIAR, S.C. ROMCAB S.A. Prin Dana Ne?oi - Director ANTREPRENOR, S.C. PAB ROMÂNIA S.R.L. Prin Sandu Ion - Administrator Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.Recursul se depune la Tribunalul Arad Fără cheltuieli de judecată. Pronunţată în şedinţa publică din 09 iulie 2015
Hotarare 753/2015 din 09.07.2015T: 09.07.2015 - în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă prin încheierea unei tranzacţii
Incheiere de sedinta din 02.07.2015T: 02.07.2015 - în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 18.06.2015