P******* I**** A********
InculpatŞ**** A***** G******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** T*****
Parte civilăÎn baza art. 386 C.pr.pen. respinge cererea formulată de către inculpatul Păunescu Ionuţ-Alexandru prin apărătorul ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 32 C.pen. raportat la art. 188 C.pen., combinat cu art. 189 lit. e C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 1 C.pen. În baza art. 32 C.pen. raportat la art. 188 C.pen., combinat cu art. 189 lit. e C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen., condamnă inculpatul Păunescu Ionuţ-Alexandru la 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 66 lit. a, b şi h C.pen., pe o durată de 3 ani. Constată că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, în timpul executării căreia a fost comisă fapta dedusă judecăţii, a fost executată integral. În baza art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor civile prev. de art. 66 lit. a, b şi h C.pen. În baza art. 112 lit. b C.pen. confiscă de la inculpat obiectul confecţionat artizanal (sulă de cizmărie) folosit la săvârşirea infracţiunii şi un cuţit confecţionat artizanal. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii. Latura civilă Obligă inculpatul Păunescu Ionuţ-Alexandru să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu suma de 1.080 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Ia act că persoana vătămată Ş**** A***** G****** nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului în care este inclusă şi suma de 300 lei, efectuată în cursul urmăririi penale. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 15.10.2015 la Tribunalul Gorj.
Hotarare 236/2015 din 15.10.2015Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2015 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2015 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2015 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 03.09.2015Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2015 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.07.2015Amână judecarea cauzei la data de 09.07.2015 pentru când se citează inculpatul şi pentru când se emite mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.06.2015Amână judecarea cauzei la data de 25.06.2015 faţă de lipsa dosarului trimis la Curtea de Apel Craiova în vederea soluţionării contestaţiei şi faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 18.06.2015Respinge, ca nefondată, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, de arestare preventivă a inculpatului P******* I**** A********. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11.06.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.06.2015REZOLUŢIE/05.06.2015 Respinge cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj de preschimbare a termenului de judecată a cauzei nr. 1455/95/2015 privind pe inculpatul P******* I**** A********, fixat la data de 11.06.2015. Stabileşte termen de soluţionare a cererii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj de arestare preventivă a inculpatului P******* I**** A******** la termenul de judecată stabilit de către instanţă, respectiv la data de 11.06.2015.
Rezolutie din 05.06.2015Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2015 la cererea apărătorului ales în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 28.05.2015Amână judecarea cauzei la data de 28.05.2015 la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 543/P/2014 din 03.03.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj privind pe inculpatul P******* I**** A********, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 C.pen. comb. cu art. 189 lit. e C.pr.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******* I**** A********. Stabileşte termen de judecată la data de 07.05.2015, termen pentru care vor fi citate părţile. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 16.04.2015 la Tribunalul Gorj.
Incheiere camera preliminara 33/2015 din 16.04.2015