G*** F*****
Intimat InculpatA*********** D* A*********** F****** -******** R******** A F********* P****** G*****
Apelant Parte civilădec. pen. 242/A Admite apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 65/17.09.2015 a Judecătoriei Însurăţei şi, în rejudecare: Modifică dispoziţia privind soluţionarea ac?iunii civile, în sensul că obligă pe inculpatul G*** F***** la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi a sumei de 16.711 lei, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată, precum şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii, datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, calculate până la data plă?ii integrale a prejudiciului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 272 alin. 1 C.proc.pen., dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi, a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel (av. Curteanu Lucian). În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.02.2016.
Hotarare 242/2016 din 25.02.2016pentru a se publica în M.O. decizia 32/11.12.2015 pronunţată de Î.C.C.J.şi pentru lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat
Incheiere de sedinta din 28.01.2016pentru lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat şi pentru a se publica în M.O. decizia 32/11.12.2015 pronunţată de Î.C.C.J., de soluţionarea căreia depinde prezenta cauză
Incheiere de sedinta din 16.12.2015la cererea intimatului inculpat G*** F***** pentru a-şi angaja avocat
Incheiere de sedinta din 23.11.2015