G***** A******
PetentAdmite în parte cererea de acordarea a ajutorului public judiciar civil sub forma scutirii, reducerii sau eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru, formulată de reclamantul G***** A****** şi, pe cale de consecinţă : Dispune eşalonarea parţială pentru suma de 9.750 lei, datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, pe o perioadă de 48 de luni, începând cu luna Iulie 2015, urmând ca reclamantul să efectueze un număr de 47 de plăţi lunare, fiecare în cuantum de câte 203 lei/lunar, astfel încât ultima rată, a 48-a să fie în cuantum de 209 lei. Menţine în sarcina aceluiaşi reclamant obligaţia de plată, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei, a diferenţei de taxă judiciară de timbru, în cuantum de 2.804,27 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Arad. Executorie de drept în privinţa eşalonării. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 22.06.2015.
Hotararecameraconsiliu182 din 22.06.2015