B*** A**** M*****
PetentÎn temeiul art. 586 alin. 6 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată de judecătorul delegat la compartimentul de Executări penale din cadrul Tribunalui Mureş având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 6.474 lei, aplicată prin sentinţa penală nr. 301 pronunţată la data de 17 noiembrie 2014 în dosarul penal nr. 1426/102/2014 modificată prin decizia penală nr. 63/A pronunţată la data de 11.02.2015 de către Curtea de Apel Tg. Mureş, cu pedeapsa închisorii. Ia act că inculpatul B*** A**** M***** a achitat în întregime amenda penală în cuantum de 6.474 lei, aplicată prin hotărârea judecătorească anterior menţionată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei, vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 230 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei şi a Libertăţilor Cetăţeneşti, repartizate Tribunalului Mureş, în favoarea Baroului Mureş. Cu drept de contestaţi în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 30 octombrie 2015, ora 11.30.
Hotarare 273/2015 din 30.10.2015Amână judecarea cauzei la data de 30 octombrie 2015, ora 09,00, pentru a se solicita organului fiscal să înainteze la dosar o copie certificată a chitanţei prin care s-a achitat contravaloarea amenzii.
Incheiere de sedinta din 25.09.2015Pentru a da posibilitate inculpatului să achite integral cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat, amână cauza la data de 25 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 12.08.2015Amână judecarea cauzei la data de 12 august 2015 în vederea asigurării asistenţei juridice a condamnatului B*** A**** M*****.
Incheiere de sedinta din 22.07.2015