S****** E*****
IntimatÎn temeiul art. 239 alin. 1 şi art. 240 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală admite cererea formulată de autorităţile olandeze, respectiv C V O.M. (CVOM), Olanda. Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare totale de 130 euro, aplicată intimatului S E, prin Decizia nr 3062 5421 8485 1537 din 17.10.2014, definitivă la data de 28.11.2014 dispusă de C V O.M. (CVOM), Olanda, în dosarul cu acelaşi număr. În temeiul art. 243 din Legea nr. 302/2004 sancţiunea pecuniară mai sus menţionată se execută potrivit dispoziţiilor art. 559 C. proc. pen, raportat la art. 25 din Legea 253/2013. Ia act că autoritatea judiciară solicitantă a menţionat că nu permite ca statul executant să aplice sancţiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a unei sancţiuni, în întregime sau parţial. Pune în vedere intimatului dispoziţiile art. 244* din Legea 302/2004, potrivit cărora dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă, fie total, fie parţial, autoritatea judiciară română de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 63 sau 64 din Codul penal. În temeiul art. 247 din Legea nr. 302/2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea totală sau parţială a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta. În temeiul art. 246 alin.2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.08.2015.
Hotarare 1912/2015 din 12.08.2015Efectuarea unei adrese către grefa instanţei în vederea comunicării domiciliului actual al intimatului S E. Amână judecarea cauzei la data de 12.08.2015, ora 09:00, sala 278, C5P, pentru când se citează intimatul la domiciliul ce va fi indicat de grefă cu citaţie simplă, precum şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.06.2015.
Incheiere de sedinta din 24.06.2015