Ţ***** F*****
InculpatS***** P****
Parte civilăCondamnă inculpatul la 3(trei) luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a 2-a şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. Stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art.83 si art. 84 Cod penal din 1969. Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S***** P****.Obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiate. 0bligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 650 lei. Obligă inculpatul să plătească părţii civile cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Hotarare 248/2016 din 06.09.2016Având în vedere prevederile art.391 al.1 din Codul de procedură penală, faţă de complexitatea cauzei, deliberarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 6.09.2016, ora 11,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.08.2016Amânat în vederea citării martorilor lipsă la acest termen cu mandate de aducere cu executare efectivă.
Incheiere de sedinta din 09.08.2016Amânat în vederea administrării în continuare a probelor testimoniale solicitate de părţi.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016Amânat în vederea administrării în continuare a probelor testimoniale solicitate de părţi.
Incheiere de sedinta din 09.05.2016Amânat în vederea citării persoanei vătămate pentru a fi audiată şi administrării probelor testimoniale.
Incheiere de sedinta din 21.03.2016Amânat în vederea audieri persoanei vătămate şi administrării probelor testimoniale.
Incheiere de sedinta din 22.02.2016Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul privind pe inculpat, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei.
Incheiere camera preliminara din 09.11.2015