R***** G*********
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi cu inculpatul R***** G*********, obiect al cauzei penale nr. 1367/P/2014. Condamnă inculpatul la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unei file cec fară a avea la tras disponibil suficient, faptă prev. şi ped. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 33 lit. a VCP şi art. 5 NCP. Condamnă inculpatul la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unei file cec căreia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, faptă prev. şi ped. de art. 84 pct. 3 lit. a şi d din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 33 lit. a VCP şi art. 5 NCP. În baza art. 34 lit. c VCP contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, respectiv amenda de 5000 de lei. În baza art.274 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, în cuantum de 400 de lei (300 de lei în cursul urmăririi penale şi 100 de lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 7/2016 din 15.01.2016Acordă termen în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015Acordă termen în vederea citării inculpatului şi la adresa de reşedinţă indicată la urmărirea penală.
Incheiere de sedinta din 06.11.2015Acordă termen în vederea repetării procedurii de citare cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 25.09.2015