C**** V***** B*****
InculpatJ***** P****
InculpatP******** D* P* L**** J********** S********* M***
Reprezentant legalAdmite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. În baza art. 236 alin.1 şi 2, rap. la art. 234 alin.1 şi 2 şi art. 223 alin.2, prelungeşte pe o perioadă de 30 de zile durata măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul CVB, cercetat pentru săvârşirea în stare de recidivă a infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art.233, art.234 alin.1 lit.d şi f din Codul penal, cu aplicarea art.41 din Codul penal şi faţă de inculpatul JP, cercetat pentru săvârşirea în stare de recidivă a infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art.233, art.234 alin.1 lit.d şi f din Codul penal, cu aplicarea art.41 din Codul penal, începând cu data de 05.07.2015 până la data de 03.08.2015, inclusiv. Respinge cererea inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată in camera de consiliu azi, 02.07.2015, ora 12:45.
Incheiere masuri preventive faza de UP 12/2015 din 02.07.2015