R*** A*****
InculpatB**** I***
Parte civilăÎn baza art. 485 Cod procedură Penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 25.11.2015 din dosarul nr. 8004/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. În baza art. 396 al. 1,2 Cod Procedură Penală, condamnă inculpatul R*** A*****, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii prevăzută de art. 272 al. 1 lit. b din Legea 31/1990. În baza art. 396 al. 1,2 Cod Procedură Penală, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 242 al. 1 şi 3 cu aplicarea art. 5 Cod Penal. În baza art. 66 lit. a,b Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a şi b Cod Penal pe un termen de 2 ani. În baza art. 65 Cod pena, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a şi b Cod Penal. În baza art. 38 Cod Penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporeşte cu 2 luni rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 45 Cod Penal, aplică alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a şi b Cod Penal pe o durată de 2 ani urmând ca aceasta să fie executată de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod Penal, stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad. În baza art. 94 alin. (1) Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad În baza art. 93 al. 3 Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Cosiliului Local Arad sau Consiliului Local Vladimirescu pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 404 alin. (3) Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 486 Cod Procedură Penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză. În baza art. 274 alin. (1) Cod Procedură Penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2016.
Hotarare 82/2016 din 15.01.2016