B****** O***
InculpatÎn temeiul art.485 alin 1 lit a C.pr.pen admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea şi inculpatul B****** O***, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 al.1 Cp. şi în consecinţă:Condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 al.1 Cp.În baza art.91 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei iar în temeiul art 92 Cp se stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 al.1 Cp pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit „a” Cp impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de pregătire ?colară ori de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile pe raza Primăriei Oradea. În temeiul art. 96 alin. 1 Cp atrage atenţia inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. 4 Cp atrage atenţia inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care se pronunţă o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art.274 C.pr.pen obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.10.2015.
Hotarare 148/2015 din 20.10.2015Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 20.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2015