S* T****** B*** S*
ReclamantB****** P****
PârâtB****** E*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S* T****** B*** S*, în contradictoriu cu pârâta B****** E*****, având ca obiect cerere de valoare redusă ( art.1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă), şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 925,99 lei, reprezentând contravaloarea energiei termice, pentru perioada 12.2013-03.2015, potrivit contractului nr. 1560/04.09.2006 încheiat între părţi, şi suma de 83,57 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate pe aceeaşi perioadă în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. 3 din contractul intervenit între părţi. Potrivit art. 1030 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, prezenta hotărâre este executorie de drept. În temeiul art.1031 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Potrivit art. 1032 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 09.12.2015 .
1619/2015 din 09.12.2015Constatând că reclamanta a depus precizare de acţiune la data de 13.10.2015, prin care solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei B****** E*****, având calitatea de soţie supravieţuitoare a defunctului B****** P****, se va redeschide procedura prealabilă şi în baza art. 1029 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă se va trimite de îndată pârâtei precizarea de acţiune şi formularul de cerere .
Incheiere de sedinta din 14.10.2015Termen pentru a se emite adresă reclamantei să comunice dacă înţelege să continue acţiunea în contradictoriu cu moştenitorii pârâtului decedat,având în vedere că, din verificarea efectuată de către grefier în baza de date DEPABD (fila 19) rezultă că pârâtul B****** P**** este decedat (data decesului fiind 15 octombrie 2011), iar în caz afirmativ să procedeze la completarea corespunzătoare a cadrului procesual.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015