P***** I* M***** C*******
InculpatÎn temeiul art. 337 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C. pen. şi art. 76 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen, stabileşte pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului P.M.C., cetăţean român, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei de 10 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, la una dintre următoarele două instituţii: S.C. HORTICULTURA S.A. din mun. Timişoara şi Fundaţia pentru promovarea sancţiunilor comunitare - Atelierul de muncă în folosul comunităţii Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (3) C. proc. pen. şi ale art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul P.M.C. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2015.
Hotarare 1266/2015 din 28.05.2015Amână pronunţarea la data de 28.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2015În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 14243/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul P.M.C., cetăţean român, fără antecedente penale, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.M.C.. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului P.M.C. Definitivă cu privire la soluţia de constatare a legalităţii sesizării instanţei şi de începere a judecăţii. În temeiul art. 29 alin. 5 rap. la art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 337 C. pen. şi a art. 7 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1512/2013, invocată de inculpatul P,M,C., prin avocat ales M.M.R., în cauza ce face obiectul dosarului nr. 1502/325/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă. Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunţare, la instanţa imediat superioară, conform art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2015, ora 18.00.
Incheiere camera preliminara din 03.04.2015