Dosar 15096/325/2015 din 25.05.2015

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15096/325/2015
Data dosar:
25.05.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Încheiere

    În temeiul art. 278 C.p.p. dispune, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta nr. 3131/15.12.2015 pronunţată în dosarul nr. 15096/325/2015, în sensul că la punctul II alin.2 al minutei se consemnează corect datele de identificare ale inculpatului Tupan Meosu Adrian şi domiciliul acestuia, urmând ca alineatul să aibă următorul conţinut: ,, În temeiul art. 228 all, 229 al.l lit. b C.pen. cu aplicarea art.35 al.l din C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de:…,, Se menţin neschimbate, în rest, dispoziţiile minutei. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2016.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 13.01.2016
  • Sedinta din data de 15.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    I. În baza art. 396 alin.1,alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit. g, teza a II-a C.proc.pen si art. 231 alin.2 C.pen. ia act de împăcarea părţilor, respectiv a persoanelor vătămate SC FOX COM SERV DISTRIBUTION SRL, SC ESM INTERNATIONAL SRL, SC BIP MOBILE SRL, TEATRUL NATIONAL TIMISOARA, SC MEDIPLUS EXIM SRL, SC ADRESS TRAVEL SRL şi a inculpatului VITEAZU MIHAI COSMIN, şi înceteaza procesul penal pornit împotriva inculpatului VITEAZU MIHAI COSMIN pentru săvârşirea a 5 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen. şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen. cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic. art. 38 alin.1 din Codul Penal În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul VITEAZU MIHAI COSMIN, la pedeapsa de -9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 2 ani , care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal. În temeiul art. 91 alin. 1 CP, art. 92 alin. 1 CP, suspendă executarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 1 CP, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 2 CP, inculpatul trebuie să execute obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 3 CP, instanţa obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile Legii nr. 253/2013. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 - 3 CP, respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, faptul că în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 241 alin.1 lit.b Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului VITEAZU MIHAI COSMIN. În temeiul art.404 alin.4 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa pronunţată durata reţinerii si arestului preventiv de la 24.04.2015-30.04.2015 si a arestului la domiciliu din data de 30.04.2015 la data de 24.06.2015. IIÎn baza art. 396 alin.1,alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit. g, teza a II-a C.proc.pen si art. 231 alin.2 C.pen., ia act de împăcarea părţilor respectiv a persoanei vătămate Neagoe Nicolae şi a inculpatului TUPAN-MEOSU ADRIAN, şi încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului TUPAN-MEOSU ADRIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 C.p.,art.229 alin.1 lit. b C.p. . În temeiul art. 228 all, 229 al.l lit. b C.pen. cu aplicarea art.35 al.l din C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de: -1 (un) an inchisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de infractiuni de furt calificat in forma continuata (doua acte materiale). În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de: - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de: - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat . În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 228 al.1, 229 al.1 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul TUPAN-MEOSU ADRIAN, la pedeapsa de: - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi l (dreptul de a se afla in municipiul Timisoara) CP pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit. lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b CP, contopeşte pedeapsa de 1 an inchisoare cu cele 7 pedepse de 9 luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu 1 an si 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 9 (noua) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) CP, art. 67 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) , b şi l) CP pe o perioadă de 2 ani , care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, art. 65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b si l din Codul penal. În temeiul art. 91 alin. 1 CP, art. 92 alin. 1 CP, suspendă executarea pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 1 CP, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 2 CP, inculpatul trebuie să execute obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 3 CP, instanţa obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, pe o perioadă de 90 de zile, în condiţiile Legii nr. 253/2013. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 - 3 CP, respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, faptul că în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 241 alin.1 lit.b Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului TUPAN-MEOSU ADRIAN. În temeiul art.404 alin.4 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa pronunţată durata reţinerii si arestului preventiv de la 24.04.2015-30.04.2015 si a arestului la domiciliu din data de 30.04.2015 la data de 24,06,2015. În temeiul art. 397 rap.la art.25 alin.1 C.proc.pen, rap.la art. 159 alin.2 C.pen. constata stinsă acţiunea civilă formulată de partile civile SC FOX COM SERV DISTRIBUTION SRL, SC ESM INTERNATIONAL SRL, SC BIP MOBILE SRL, TEATRUL NATIONAL TIMISOARA, SC MEDIPLUS EXIM SRL , SC ADRESS TRAVEL SRL fata de inculpatul VITEAZU MIHAI COSMIN. Constata ca persoanele vatamate, SC FOX COM SERV DISTRIBUTION SRL, SC ESM INTERNATIONAL SRL, SC BIP MOBILE SRL, TEATRUL NATIONAL TIMISOARA, SC MEDIPLUS EXIM SRL, SC ADRESS TRAVEL SRL nu au formulat pretentii civile fata de inculpatul Tupan Meosu Adrian. Respinge pretentiile civile formulate de numitul Kovacs Gheorghe. Ia act ca persoanele vatamate Neagoe Nicolae şi Dexell Logistik SRL nu s-au constituit părti civile în cauză. Constată că numiţii V** G***, M****** F***** A****, P******* O***** M****, Iepan Cristian Florin, Vastag Zoltan, Kovacs Gheorghe, Nica Horaţiu Corneliu, Iovanovici Miodrag nu au calitatea de persoane vătămate. În temeiul art. 274 alin.1 şi 275 alin.1 pct.2 lit.d, alin.4 C.proc.pen. obliga inculpatul Tupan Meosu Adrian la plata sumei de 700 lei, inculpatul Viteazu Mihai Cosmin la plata sumei de 300 lei şi fiecare dintre persoanele vătămate SC FOX COM SERV DISTRIBUTION SRL, SC ESM INTERNATIONAL SRL, SC BIP MOBILE SRL, TEATRUL NATIONAL TIMISOARA, SC MEDIPLUS EXIM SRL , SC ADRESS TRAVEL SRL si Neagoe Nicolae la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.12.2015.

    Hotarare 3131/2015 din 15.12.2015
  • Sedinta din data de 02.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 15.12.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2015
  • Sedinta din data de 18.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Termen al 02.12.2015 pentru citare parti.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2015
  • Sedinta din data de 04.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Amâna cauza la 18.11.2015 pentru citare parti.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2015
  • Sedinta din data de 21.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    I.În temeiul art. 362 alin. 2 CPP, cu aplicarea art. 208 alin. 5 şi art. 207 alin. 4 CPP, constata legalitatea si temeinicia măsurii controlului judiciar luată în prezenta cauză fata de inculpatul T M A. În temeiul art. 208 alin. 2 si 3 C. p.p., rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p.menţine măsura controlului judiciar fata de inculpatul T-M A, trimis în judecată pentru săvârşirea a 8 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic.art. 38 alin.1 din Codul Penal, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În baza art. 208 alin.5 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. II.În temeiul art. 362 alin. 2 CPP, cu aplicarea art. 208 alin. 5 şi art. 207 alin. 4 CPP, constata legalitatea si temeinicia măsurii controlului judiciar luată în prezenta cauză fata de inculpatul V M C. În temeiul art. 208 alin.2 si 3 C. p.p., rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p.menţine măsura controlului judiciar fata de inculpatul V M C, trimis in judecata, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic. art. 38 alin.1 din Codul Penal, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În baza art. 208 alin.5 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pune în vedere reprezentantului Ministerului Public să formuleze în scris îndreptarea erorii materiale din rechizitoriul nr. 4052/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru termenul de judecată următor. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului T M A, în vederea împăcării inculpatului cu persoanele vătămate . Dispune citarea T Z SRL, utilizatorul autoutilitarei marca Meredes Sprinter cu nr. de înmatriculare TM-16-DVU. Admite cererea avocatului ales al inculpatului T M A de introducere în cauză a proprietarului autoutilitarei marca Meredes Sprinter cu nr. de înmatriculare TM-16-DVU, societatea de leasing U L C IFN SA. şi dispune citarea acesteia pentru termenul de judecată următor. Prorogă discutarea cererii formulate de avocatul persoanei vătămate V Z de introducere în cauză a asigurătorului autoutilitarei marca Meredes Sprinter cu nr. de înmatriculare TM-16-DVU. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia privind măsura preventivă în cauză. Amână judecarea cauzei la 04.11.2015, C6P, ora 9:00, sala 22, pentru când inculpaţii precum şi părţile vătămate V G, K G, N N şi T N M E, SC F C Serv D SRL, şi SC B SRL au termen în cunoştinţă, şi se vor cita părţile vătămate M F A, P O,I C,V Z, şi I M, SC Esm I SRL, T Z SRL şi U L C IFN SA. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.10.2015.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2015
  • Sedinta din data de 07.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Termen 21.10.2015 pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2015
  • Sedinta din data de 09.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    I.În temeiul art. 362 alin. 2 CPP, cu aplicarea art. 208 alin. 5 şi art. 207 alin. 4 CPP, constata legalitatea si temeinicia măsurii controlului judiciar luată în prezenta cauză fata de inculpatul . În temeiul art. 208 alin. 2 si 3 C. p.p., rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p.menţine măsura controlului judiciar fata de inculpatul trimis în judecată pentru săvârşirea a 8 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic.art. 38 alin.1 din Codul Penal, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În baza art. 208 alin.5 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. II.În temeiul art. 362 alin. 2 CPP, cu aplicarea art. 208 alin. 5 şi art. 207 alin. 4 CPP, constata legalitatea si temeinicia măsurii controlului judiciar luată în prezenta cauză fata de inculpatul . În temeiul art. 208 alin.2 si 3 C. p.p., rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p.menţine măsura controlului judiciar fata de inculpatul trimis in judecata, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic. art. 38 alin.1 din Codul Penal, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În baza art. 208 alin.5 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Încuviinţează cererea reprezentantului Ministerului Public în sensul citarii pentru termenul de judecată următor a părţilor vătămate cu menţiunile din considerentele încheierii de şedinţă. Pune în vedere apărătorului Teatrului Naţional Timişoara ca reprezentantul părţii civile să dea declaraţie de împăcare în faţa notarului public sau să se prezinte în faţa instanţei în acest sens. Dispune citarea părţii civile cu menţiunea de a da declaraţie de împăcare în faţa notarului public sau să se prezinte în faţa instanţei în acest sens. Dispune citarea părţilor civile cu menţiunea de a-şi exprima poziţia pe latură civilă cu privire la inculpatul . Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia privind măsura preventivă în cauză. Amână judecarea cauzei la 07.10.2015, C6P, ora 9:00, sala 22, pentru când inculpaţii şi părţile vătămate au termen în cunoştinţă, şi se vor cita părţile vătămate , şi, cu menţiuni, părţile vătămate . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.09.2015.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2015
  • Sedinta din data de 14.07.2015 la ora 10:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    I.În temeiul art.208 alin.2 C.pr.pen., constata legalitatea si temeinicia măsurii controlului judiciar luată în prezenta cauză fata de inculpatul TMA. În temeiul art. 208 alin. 3 C. p.p., rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p.menţine măsura controlului judiciar fata de inculpatul TMA, trimis în judecată pentru săvârşirea a 8 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic.art. 38 alin.1 din Codul Penal, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În baza art. 208 alin.5 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. II.În temeiul art.208 alin.2 C.pr.pen., constata legalitatea si temeinicia măsurii controlului judiciar luată în prezenta cauză fata de inculpatul VMC. În temeiul art. 208 alin. 3 C. p.p., rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p.menţine măsura controlului judiciar fata de inculpatul VMC, trimis in judecata, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic. art. 38 alin.1 din Codul Penal, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În baza art. 208 alin.5 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.07.2015, ora 11.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 14.07.2015
  • Sedinta din data de 08.07.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de inculpatul TMA În baza art. 346 alin.2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4052/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatii TMA, trimis în judecată pentru săvârşirea a 8 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic.art. 38 alin.1 din Codul Penal, si VMC, trimis in judecata, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b şi o infracţiune de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1, totul cu aplic. art. 38 alin.1 din Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatii TMA si VMC. Fixează primul termen de judecată la data de 09.09.2015, sala 22, pentru când se citează inculpatii si partile civile la adresa din dosarul de urmărire penală. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.07.2015.

    Incheiere camera preliminara din 08.07.2015
  • Sedinta din data de 22.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    I.În baza art. 242 alin.2 cu aplicarea art. 202 alin.4 lit. b, art. 215 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul TMA, trimis în judecată pentru săvârşirea a 9 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1 şi art. 38 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22.06.2015 până în data de 20.08.2015 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) Cod procedură penală pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie IPJ Mehedinţi- Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;; b) să nu comunice cu inculpatul VMC direct sau indirect, pe nicio cale; c) să comunice periodic, respectiv lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. II. În baza art. 242 alin.2 cu aplicarea art. 202 alin.4 lit. b, art. 215 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul VMC, trimis în judecată pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1 şi art. 38 alin.1 din Codul Penal pe o durată de 60 de zile, începând cu data de de 22.06.2015 până în data de 20.08.2015 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) Cod procedură penală pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie IPJ Mehedinţi- Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu comunice cu inculpatul TMA direct sau indirect, pe nicio cale; c) să comunice periodic, respectiv lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Respinge cererea formulată de organul de cercetare penală din cadrul Poliţiei Oraşului Chişineu Criş, ca rămasă fără obiect. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în Camera de Consiliu din 22.06.2015, ora 12.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 22.06.2015
  • Sedinta din data de 12.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul TMA, aflat în stare de arest la domiciliu În baza art. 221 alin. (6) C. proc. pen., acordă inculpatului TMA, pe durata măsurii arestului la domiciliu, dispusă prin decizia penală nr.186/30.04.2015 a Tribunalului Timiş şi menţinută prin încheierea din data de 27.05.2015 a Judecătoriei Timişoara, permisiunea de părăsire a imobilului din Drobeta Turnu Severin, str. Orly, nr.68, jud. Mehedinti, în următoarele condiţii: pentru a se prezenta la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi în data de 17.06.2015, în intervalul orar 13.00-14.00. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.06.2015, ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2015
  • Sedinta din data de 08.06.2015 la ora 11:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Respinge cererea formulată de organul de cercetare penală din cadrul Secţiei 4 Poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, ca inadmisibilă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Amână cauza la data de 12.06.2015, ora 09.00, pentru când se citează inculpatul şi pentru când se va emite adresă către AJOFM Mehedinţi având conţinutul expus în considerente. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.06.2015, ora 11.30 .

    Incheiere de sedinta din 08.06.2015
  • Sedinta din data de 27.05.2015 la ora 11:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    1.În temeiul art. 348 alin.2 C.p.p. raportat la art. 207 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luate faţă de inculpatul TMA, , aflat în stare de arest la domiciliu, trimis în judecată pentru săvârşirea a 9 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1 şi art. 38 alin.1 din Codul Penal. În temeiul art. 207 alin. 4 C.p.p., menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului TMA, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În temeiul art. 207 alin. 6 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 221 alin. 4 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului TMA, prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. 2. În temeiul art. 348 alin.2 C.p.p. raportat la art. 207 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luate faţă de inculpatul VMC, aflat în stare de arest la domiciliu, trimis în judecată pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de furt calificat, prev. de art.228 al.1, 229 al.1 lit. b cu aplicarea art.35 al.1 şi art. 38 alin.1 din Codul Penal. În temeiul art. 207 alin. 4 C.p.p., menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului VMC, urmând ca acesta să respecte în continuare aceleaşi obligaţii. În temeiul art. 207 alin. 6 C.p.p. urmează ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 221 alin. 4 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului VMC, prin apărător ales, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 27.05.2015, ora 11.50.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.05.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD