G******** M***** G*****
InculpatG***** L**** M******
InculpatS* O******* S*
Parte civilăC******** S****
Parte civilăR******* V*******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul Georgescu Marius-George, la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în dauna persoanei vătămate C******** S****, faptă prev. de art. 224 alin. (2) din Codul penal (faptă din noaptea de 14/15.07.2014). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi (b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2) În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în dauna persoanei vătămate C******** S****, faptă prev. de art. 253 alin. (1) din Codul penal (faptă din noaptea de 14/15.07.2014). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi (b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3) În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare - Agenţia Giurgiu, faptă prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art.229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal (faptă din data de 04.08.2014). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi (b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 4) În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate R******* V*******, faptă prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art.229 alin. (1) lit. b şi lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal (faptă din data de 16.08.2014). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi (b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 5) În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Ciobanu Marian, faptă prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art.229 alin. (1) lit. b şi lit. d) din Codul penal (faptă din data de 28/29.10.2014). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi (b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale Constată că infracţiunile din cauza dedusă judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.1459 din data de 19.05.2015 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1004 din data de 10.08.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală, precum şi cu infracţiunile pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, prin sentinţa penală nr.3389 din data de 11.11.2014 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.02.2015. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1459 din data de 19.05.2015 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1004 din data de 10.08.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală (hotărâre de condamnare şi contopire), în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2805 din data de 14.08.2015 şi repune în individualitate pedepsele componente, după cum urmează: - 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art.229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal; - 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art.229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal. În baza art. 38 alin. (1) rap. la art.39 alin. (1) lit. b) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 (doi) ani şi 11 (unsprezece) luni, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 6 (şase) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul penal inculpatul va executa numai pedeapsa închisorii rezultante de 6 (şase) ani şi 5 (cinci) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 45 alin. (5) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală rap. la art. 72 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din prezenta cauză, de la data de 30.10.2014, ora 15.30 până la data de 31.10.2014, ora 15.30, precum şi a reţinerii, a arestului preventiv şi perioadei executate de la data de 10.11.2014 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2805/14.08.2015 emis de Judecătoria Giurgiu şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri II. În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul Găgian Liviu-Mihăiţă, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna persoanei vătămate Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare - Agenţia Giurgiu, faptă prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art.229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal (faptă din data de 04.08.2014). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi (b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Codul penal. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. III. În baza art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 19, art. 23 alin. (3), art. 25 şi cu referire la art. 1357 si urm. din Codul civil admite acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată C******** S**** şi, pe cale de consecinţă, îl obligă pe inculpatul Georgescu Marius-George la plata către partea civilă menţionată a sumei de 200 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 19, art. 23 alin. (3), art. 25 şi cu referire la art. 1357 si urm. din Codul civil admite acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată R******* V******* şi, pe cale de consecinţă, îl obligă pe inculpatul Georgescu Marius-George la plata către partea civilă menţionată a sumei de 400 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 20 alin. (7) din Codul procedură penală respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă S.C. Omniasig S.A.. Ia act că persoana vătămată Ciobanu Marian nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.274 alin. (2) din Codul de procedură penală obligă inculpatul Georgescu Marius-George la plata sumei de 1.200 lei, iar inculpatul Găgian Liviu-Mihăiţă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică a inculpaţilor, în sumă de câte 690 lei, se vor înainta din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 1365/2016 din 10.05.2016Amână pronunţarea la 10.05.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2016Stabileşte pronunţarea la 28.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2016pentru a da psoibilitatea părţii civile SC Omniasig să depună la dosarul cauzei înscrisuri pentru dovedirea pretenţiilor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 21.03.2016amana cauza la data de 21.03.2016 in vederea oomunicarii unor relatii
Incheiere de sedinta din 22.02.2016În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instan?ei cu rechizitoriul nr. 3071/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu privind pe inculpaţii Georgescu Marius-George, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, faptă prev. de art.228 alin.1 comb. cu art.229 alin.1 lit. d şi alin.2 lit. b din Codul penal (faptă din data de 04.08.2014), distrugere, faptă prev. de art.253 alin.1 din Codul penal (faptă din data de 14/15.07.2014), violare de domiciliu, faptă prev. de art.224 alin.2 din Codul penal (faptă din data de 14/15.07.2014), furt calificat, faptă prev. de art.228 alin.1 comb. cu art.229 alin.1 lit. b şi d şi alin.2 lit. b din Codul penal (faptă din data de 16.08.2014), furt calificat, faptă prev. de art.228 alin.1 comb. cu art.229 alin.1 lit. b şi d din Codul penal (faptă din data de 28/29.10.2014), cu aplic. art. 38 alin.1 din Codul penal, respectiv Găgian Liviu-Mihăiţă, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art.228 alin.1 comb. cu art.229 alin.1 lit. d şi alin.2 lit. b din Codul penal (faptă din data de 04.08.2014), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi, fixând termen de fond la data de 22.02.2016, ora 08.30, cu citarea părţilor, persoanele vătămate cu menţiunea că se pot constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti şi emiterea unei adrese către IPJ Giurgiu-Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative în vederea comunicării fişei de cazier judiciare actualizate ale inculpaţilor. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 15.01.2016Stabileşte pronunţarea la 15.01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2016lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 14.12.2015