G******** E***
ReclamantS* D**** C*** T* M*******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul GÎTSTRÎMB EMIL, în contradictoriu cu pârâta S.C. DONAU CHEM S.R.L. TURNU MĂGURELE. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada 01.01.2015, la zi, în care să fie incluse prima de Paşte şi prima de vacanţă, majorate şi indexate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă începând cu data de 01.06.2014, la zi şi plata de daune interese, ca nefondate. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.09.2015.
Hotarare 1081/2015 din 15.09.2015