P**** S***** V*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului P**** S***** V*****, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 alin.l Cod penal cu aplicarea art.396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.274 alin.l raportat la art.272 alin.l Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului 600 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 ianuarie 2016.
Hotarare 6/2016 din 21.01.2016amână pronunţarea la 21.01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016potrivit art. 395 alin.1 Cpp, repune cauza pe rol şi pentru termenul din 14.01.2015
Incheiere de sedinta din 26.11.2015În baza art. 346 alin.(2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul emisla data de 20.07.2015 în dosarul nr. 1342/p/2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş privind pe inculpatul P.S.V., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.S.V. Definitivă. Pronunţată în Camera de consiliu, din data de 22octombrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 22.10.2015pentru îndeplinirea procedurii prev. de art. 344 alin. 2 C.pr.pen.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015