M**** N****** E****
ReclamantF****** D******* A* G********* D** R****** F****** C***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul MNE în contradictoriu cu pârâtul FDGR FILIALA CLUJ. Anulează decizia nr. 6 din 24 februarie 2015 emisă de pârât. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâtul la plata contribuţiilor datorate bugetului de stat aferente perioadei de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta sa depună declaraţiile fiscale rectificative privind contribuţiile obligatorii aferente perioadei menţionate mai sus, precum şi să evidenţieze în REVISAL modificările care se impun în urma anulării deciziei de concediere şi a reintegrării reclamantului. Obligă pârâtul la plata către reclamant a drepturilor salariale restante aferente lunii ianuarie 2015 şi lunii februarie 2015 până la data comunicării deciziei de concediere. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 17.02.2016.
Hotarare 529/2016 din 17.02.2016