K**** S*****
InculpatCondamnă pe inculpat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal.
Hotarare 302/2015 din 07.12.2015Amână pronunţarea la data de 07.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 446/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni privind pe inculpatul K**** S***** trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art. 336 alin.1 din C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul K**** S*****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14 octombrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 14.10.2015