B**** Ş*****
ReclamantS* S*** E********** A*** B***** E**** D******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul B**** Ş***** în contradictoriu cu pârâta SC SILV ECO SRL. Obligă pârâta SC SILV ECO SRL să plătească reclamantului suma de 66010, 4 lei reprezentând despagubire pentru prejudiciul cauzat prin îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor contractuale asumate prin Contractul 22/2013, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflatie la data plătii şi dobanda legala calculata de la data de 12.10.2015 şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ca neîntemeiate. Anulează cererea reconvenţională. Obligă pârâta să platească în parte reclamantului cheltuielile de judecata: 1052,57 lei taxa de timbru, 1500 de lei onorariul de avocat si 5894 lei onorariul pentru plata expertului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în data de 11.10.2017
Hotarare 4643/2017 din 11.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 11.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 02.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2017Faţă de precizările reclamantului, prin avocat, instanţa va repune cauza pe rol şi va pune în vedere reclamantului, prin avocat, să formuleze, până la următorul termen de judecată, precizări în legătură cu întinderea prejudiciului, cum s-a calculat, care sunt înscrisurile şi probele din care rezultă, şi să comunice şi pârâtului precizările şi înscrisurile în legătură cu acest aspect, pentru a se apăra în cunoştinţă de cauză, urmând a face dovada comunicării acestora.
Incheiere de sedinta din 30.06.2017Având în vedere probele administrate în cauză şi înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată, va reveni asupra probei testimoniale cu martorul Buga Silvestru. Instanţa apreciază că audierea martorului de la acest termen de judecată şi a expertului Clinovschi Florin a clarificat şi a adus lămuriri suplimentare, astfel că audierea unui alt martor cu privire la aceleaşi împrejurări este inutilă. Va pune în vedere părţilor, prin avocaţi, să formuleze şi să depună la dosar concluzii scrise, pentru următorul termen de judecată. .
Incheiere de sedinta din 06.06.2017Considerând proba testimonială, solicitată de reclamant, utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, instanţa, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, o va admite, şi va dispune citarea în calitate de martori a inspectorilor ITRSV Suceava, respectiv numiţii Buga Silvestru şi Ştefanachi Cezar, prin serviciul personal al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare. Va încuviinţa audierea expertului Clinovschi Florin, sens în care va dispune citarea acestuia pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017Pentru a da posibilitate părţilor să ia la cunoştinţă de suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară, depus la dosar din partea d-lui expert Clinovschi Florin, se va acorda un nou termen de judecată, sens în care.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017În temeiul art. 337 din Codul de procedură civilă, se va emite adresă către d-l expert Clinovschi Florin, cu solicitarea de a comunica răspuns la obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamant, care i se vor comunica ataşat în copie, sens în care se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Pentru respectarea dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii, va dispune a se comunica reclamantului, ataşat citaţiei, duplicatul raportului de expertiză, depus la dosar din partea d-lui expert Clinovschi Florin, pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul acestuia. Pentru a se da posibilitate părţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, va acorda un nou termen de judecată, sens în care,
Incheiere de sedinta din 08.12.2016Faţă de lipsa raportului de expertiză, se va reveni cu adresa de la fila nr. 41 dosar, vol. II, către d-l expert Clinovschi Florin, cu avertisment de amendă, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură. Se va emite adresă către Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava, cu solicitarea de a pune la dispoziţia d-lui expert Clinovschi Florin următoarele documente cu caracter tehnic, solicitate de acesta pentru întocmirea lucrării de expertiză în specializarea silvicultură: - rapoartele de verificare în teren şi procesele verbale de constatare, cu privire la contractul de prestări servicii nr. 22/28.02.2013, încheiat între B**** Ş***** şi SC Silveco SRL; - fişele de teren cu observaţiile echipei de verificare privind evaluarea/verificarea compoziţiei şi schemei de plantare, a numărului de puieţi/ha; - fişele cu inventarierile şi măsurătorile puieţilor efectuate, în vederea evaluării procentului de prindere a puieţilor, a completărilor ulterioare instalării plantaţiei; - alte observaţii/precizări scrise cu relevanţă în evaluarea stadiului plantaţiei; - orice alte documente necesare d-lui expert Clinovschi Florin pentru realizarea lucrării de expertiză în specializarea silvicultură.
Incheiere de sedinta din 20.10.2016Faţă de lipsa raportului de expertiză, se va reveni cu adresa de la fila nr. 36 dosar, vol. II, către d-l expert Clinovschi Florin, cu avertisment de amendă, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură, şi cu menţiunea că a fost desemnat în cauză din data de 20 mai 2016 şi nu a comunicat instanţei că raportul de expertiză nu poate fi realizat în termen de 6 luni, sens în care se va acorda un nou termen de judecată,
Incheiere de sedinta din 19.09.2016Se va reveni cu adresa de la fila nr. 27 dosar, vol. II, către d-l expert Clinovschi Florin, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură. La solicitarea expresă a părţilor, va acorda un nou termen de judecată în data de 19.09.2016.
Incheiere de sedinta din 24.06.2016În temeiul art. 333 din Codul de procedură civilă, va dispune înlocuirea d-lui expert Dumitrache Marcel, şi va desemna, prin tragere la sorţi, în temeiul disp. art. 330 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pe d-l expert Clinovschi Florin, cu un onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei, în sarcina reclamantului şi a pârâtului. Va pune în vedere reclamantului, prin avocat, să achite şi să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu în sumă de 500 lei, în contul d-lui expert Clinovschi Florin, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, în temeiul disp. art. 242 din Codul de procedură civilă. Se va emite adresă către d-l expert Clinovschi Florin, prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în cauză în calitate de expert, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură, cu obiectivele propuse de părţi, care se vor comunica ataşat în copie. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Bacău, prin care se va aduce la cunoştinţă că s-a dispus înlocuirea d-lui expert Dumitrache Marcel cu d-l expert Clinovschi Florin, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură. Se va solicita să se procedeze la transferul avansului onorariului în sumă de 500 lei, din contul d-lui expert Dumitrache Marcel în contul d-lui expert Clinovschi Florin. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Suceava, prin care se va aduce la cunoştinţă că s-a dispus înlocuirea d-lui expert Dumitrache Marcel cu d-l expert Clinovschi Florin, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură.
Incheiere de sedinta din 20.05.2016În temeiul art. 330 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va desemna d-l expert Dumitrache Marcel, stabilindu-se un onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei, în sarcina reclamantului şi a pârâtului, având în vedere că pârâtul a solicitat prin întâmpinare obiective proprii pentru expertiză. Va pune în vedere părţilor să achite şi să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu în sumă de 500 lei fiecare, în contul d-lui expert Dumitrache Marcel. Se va emite adresă către d-l expert Dumitrache Marcel, prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în cauză în calitate de expert, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură, cu obiectivele propuse de părţi, care se vor comunica ataşat în copie. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Bacău, prin care se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în cauză d-l expert Dumitrache Marcel, pentru a întocmi lucrarea de expertiză în specializarea silvicultură. Având în vedere necesitatea administrării probei cu interogatoriu, se vor comunica pârâtului, ataşat citaţiei, întrebările pentru interogatoriu formulate de reclamant, aflat la filele 89-92 dosar, cu solicitarea de a comunica răspuns până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 358 din Codul de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Instanţa constată că la termenul de judecată din data de 10.02.2016, s-a pus în vedere pârâtei, prin avocat, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenţionale la suma de 2755,39 lei, obligaţie pe care aceasta nu şi-a îndeplinit-o şi, în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 din Codul de procedură civilă, va admite excepţia netimbrării şi va anula cererea reconvenţională. Va pune în vedere reclamantului, asistat de avocat, să depună la dosar cererile de rambursare şi răspunsul primit la aceste cereri, şi refuzul, dacă există, procesele – verbale de control de la ITRSV Suceava şi o notă în care să se menţioneze documentele care se depun. De asemenea, să depună la dosar contractul nr. 1 din 2011 sau cererile de finanţare. Considerând proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părţi şi cele solicitate de instanţă la acest termen de judecată, utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, instanţa, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, o va admite. Considerând proba cu interogatoriul părţilor utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, instanţa, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, o va admite. Arată instanţa că pârâta este o societate juridică, iar interogatoriul acesteia se administrează conform disp. art. 355 din Codul de procedură civilă, respectiv va răspunde în scris la interogatoriu, fără a fi necesară desemnarea unui reprezentant în instanţă din partea acesteia, în acest scop. Se va pune din nou în discuţie proba cu martori şi admisibilitatea acesteia după administrarea celorlalte probe. Se vor analiza obiectivele pentru raportul de expertiză până la următorul termen de judecată. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Iaşi, cu solicitarea de a comunica instanţei o listă cu experţii în specializarea silvicultură. La următorul termen de judecată se va desemna expertul. Va încuviinţa şi cererea pârâtei de a participa la efectuarea expertizei un expert – parte, respectiv inginer Cardaş Gabriel Se va modifica în dosar şi în sistemul Ecris numele administratorului societăţii pârâte, în sensul de a se consemna ca fiind Buţura Elena Daniela.
Incheiere de sedinta din 29.03.2016Raportat la valoarea pretinsă de pârâtă, instanţa stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale la suma de 2755,39 lei. Va pune în vedere pârâtei, prin avocat, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenţionale la suma de 2755,39 lei.
Incheiere de sedinta din 10.02.2016Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul Bălan Stefan. Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 1556,21 lei, în 5 de rate lunare a câte 311,24 lei, plătibile la data de 15 ale fiecărei luni, începând cu luna decembrie 2015. Definitivă. Adoptată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 17.11.2015
Incheiere de sedinta din 17.11.2015