P******* P****
PetentI***** S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul P******* P****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 1000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PA nr. 2698440 din data de 15.09.2015, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2016.
Hotarare 35/2016 din 15.01.2016Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 18 decembrie 2015 la data de 15 ianuarie 2016, pentru când vor fi citate părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Acordă termen la data de 18 decembrie 2015 pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015Acordă termen la data de 11 decembrie 2015 pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015