B**** N******* C**** V**** F***** P*** M******* B***** A************* D* A*********** D** R******
Parte responsabilă civilmenteL***** A***** S****
InculpatB**** C*******
Parte vătămatăB**** S**** F*****
Parte vătămatăM**** D***** I*****
Parte civilăÎn baza art. 192 alin. 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 38 al.2 Cod Penal şi art. 396 al.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul L***** A***** S**** la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani ce se va executa în condiţiile art.68 Cod penal. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În baza art. 196 alin. 2,3 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 38 al.2 Cod Penal şi art. 396 al.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul L***** A***** S**** la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 6(şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani ce se va executa în condiţiile art.68 Cod penal. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, la care se va adăuga o treime , adică 6(şase) luni închisoare - din cuantumul celei de a doua pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 2 (doi) ani şi 6(şase) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit.a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b), şi i) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, ce urmează a fi executată potrivit art.68 al.1 Cod Penal.: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 45 alin. 3 lit.a Cod penal, inculpatului îi este interzisă ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 91 al.1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 6(şase) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa trei programe de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al localităţii Arad sau Vinga pe o perioadă de 120 (osutădouăzeci) de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere . În baza art. 7 al.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea stabilirii profilului genetic şi a stocării acestuia în S.N.D.G.J. În baza art.397 Cod procedură penală rap.la art. 25 Cod procedură penală şi art.276 al.1, 2 şi 4 Cod Procedură Penală, admite in parte acţiunile civile formulate de parţile civile B**** S**** F***** şi B**** C*******, domiciliaţi în loc.Vinga, nr.380, jud.Arad Horga Raluca , domiciliată în loc.Variaş, nr.11, jud.Timiş şi Marin Dorina-Ileana domiciliată în loc.Livada, str.Viilor, nr.147B, jud. Satu Mare şi admite acţiunea civilă formulată de parte civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, cu sediul în mun. Timişoara, B-dul. Liviu Rebreanu, nr.156, judeţul Timiş: Obligă partea responsabilă civilmente Biroul Naţional Carte Verde din Franţa(Bureau Central Francais), prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania(B.A.A.R) să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri materiale, respective morale, 1. Către partea civilă B**** S**** F*****: - despăgubiri materiale în sumă de 20.581,54 (douăzecidemiicincisuteoptzecişiunu, 54) lei; - echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 200.000 (douăsutemii) EURO, calculată la cursul valutar leu/Euro al BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale; - 4200 (patrumiidouăsute) lei cheltuieli judiciare. la care se va adăuga dobânda legală de la data râmânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective, către părţile civile: 2. Către partea civilă B**** C*******: echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 200.000 (douăsutemii) EURO, calculată la cursul valutar leu/Euro al BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale; 1800 (unamieoptsute) lei cheltuieli judiciare. la care se va adăuga dobânda legală de la data râmânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective, către părţile civile: 3. Către partea civilă Horga Raluca: despăgubiri materiale în sumă de 5362 (cicimiitreisuteşaizecişidoi) lei; - echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 40.000 (patruzecizecimii) EURO, calculată la cursul valutar leu/Euro al BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale; - 4000 (patrumii) lei cheltuieli judiciare. la care se va adăuga dobânda legală de la data râmânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective, către părţile civile: 4. Către partea civilă Marin Dorina-Ileana: despăgubiri materiale în sumă de 4318 (patrumiitreisuteoptusprezece) lei; - 100.000 (osutămii) lei cu titlul de daune morale; 5. Către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara: despăgubiri materiale în sumă de 5709,29 (cincimiişaptesutenouă,29) lei; Respinge în rest pretenţiile civile. În baza art. 274 alin. 1 şi 3 Cod Procedură Penală obligă inculpatul L***** A***** S**** în solidar Biroul Naţional Carte Verde din Franţa(Bureau Central Francais), prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania(B.A.A.R )cu la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. În baza art. 272 Cod Proc.Penală dispune virarea sumei de 260 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad, reprezentând plata onorariului avocaţial din oficiu. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.09.2016.
Hotarare 1932/2016 din 15.09.2016Amina pronunţarea la 15.09.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2016Fixează termen de pronunţare la 14.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2016T: 06.09.2016 - faţă de cererea de amânare depusă de apărătorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016T.28.06.2016 pentru a sosi dosarul de fond.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016T.21.06.2016 pentru audiere martori lipsă si efectuare expertiză medico legală.
Incheiere de sedinta din 31.05.2016T.31.05.2016 pentru audiere martori si efectuare raport de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.05.2016Dispune inceperea judecăţii.
195/2016 din 22.03.2016Fixează termen pe camera preliminară la 22.03.2016.
Incheiere de sedinta din 08.03.2016T. 08.03.2016 pentru citare părti civile si asigurător.
Incheiere de sedinta din 16.02.2016