C****** G*******
InculpatO***** S***** C***** D* A****
Parte vătămată parte civilăÎn baza art. 108 alin. 1 lit. c) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul C****** G*******, pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de taiere fără drept de arbori. În baza art. 110 alin. 1 lit. c) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat C****** G******* la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza art. 34 alin.1 lit. b) C.pen. anterior, dispune ca inculpatul C****** G******* să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal anterior, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 2 luni, termen stabilit în condiţiile art. 86 ind.2 C.pen. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 şi 3 C.pen. anterior impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de către acest serviciu. b) să anunţe, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 şi 86 ind. 4 Cod penal anterior. În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş prin O***** S***** C***** D* A**** şi, pe cale de consecinţă: Obligă inculpatul la plata în favoarea părţii civile a sumei de 2271,82 lei.. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2017
Hotarare 181/2017 din 31.05.2017Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 31.05.2017 Pronunţată în şedinţa publică de la 25.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2017Admite cererea de amânare a cauzei pentru a studia raportul de expertiză tehnică în specialitatea silvicultură întocmit de expertul Brătescu Radu Ionuţ, formulată de apărătorul ales al inculpatului, avocat Daniela Stoian. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 25 mai.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 11.05.2017Se revine cu adresă către dl. expert Brătescu Radu Ionuţ, cu avertisment de amendă în cazul nedepunerii lucrării. Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2017
Incheiere de sedinta din 23.03.2017Stabileşte obiectivele expertizei în specialitatea silvicultură, solicitată de inculpat şi încuviinţată de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 04.02.2016, respectiv: - identificarea cioatelor reţinute în procesul verbal de cercetare întocmit de către organele de cercetare penală; - să se stabilească dacă aceste cioate dovedesc că arborii tăiaţi au fost marcaţi; - să se identifice care cioate provin din arbori marcaţi cu culoarea albastru şi câţi cu culoarea verde; - să se stabilească dacă inculpatul a tăiat mai mulţi arbori decât avea dreptul conform A.P.V-ului, în caz afirmativ câţi arbori au fost tăiaţi în plus; - să se stabilească în măsura în care este posibil volumul masei lemnoase rezultat din tăierea arborilor ce conţineau marcajul albastru. Pune în vedere expertului să verifice la Ocolul Silvic motivul pentru care apar marcaje de două culori şi dacă inculpatului i s-a explicat ce culoare are voie să taie. Prin tragere la sorţi, desemnează expert pe dl. Brătescu Radu Ionuţ. Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 800 lei, urmând a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului justiţiei. Se emite adresă către dl. expert Brătescu Radu Ionuţ pentru a i se aduce la cunoştinţă lucrarea ce o are de efectuat. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a se aduce la cunoştinţă despre numirea domnului expert Brătescu Radu Ionuţ. Se emite adresă către Serviciul contabilitate din cadrul Tribunalului Argeş pentru a i se aduce la cunoştinţă despre numirea dl .expert Brătescu Radu Ionuţ şi faptul că onorariul provizoriu urmează a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Se emite adresă către O***** S***** C***** D* A****, pentru a se comunica dacă insistă în constituirea de parte civilă, în caz afirmativ cu ce sumă, avându-se în vedere că inculpatul a achitat prejudiciul. De asemenea, urmează a se comunica de ce în partida exploatată existau marcaje de două culori; care dintre marcaje trebuia să îl respecte inculpatul; dacă i s-a comunicat inculpatului care este culoarea pe care trebuie să o respecte, iar în măsura în care se poate, să se facă dovada comunicării. Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017Acordă un termen de judecată, întrucât la acest termen, nu se poate legitima martorului Nicodim Nicolae, neavând asupra sa actul de identitate şi faţă de pentru imposibilitatea prezentării apărătorului inculpatului, până la orele 13. Pune în vedere martorilor să se prezinte necitaţi la următorul termen de judecată în vederea audierii, având asupra lor actele de identitate. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Pune în vedere martorilor să se prezinte necitaţi la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 03.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2016
Incheiere de sedinta din 15.09.2016Se citează martorul Nicodim Nicolae, cu mandat de aducere potrivit art. 265 Cod procedură penală. Pune în vedere martorului Vulturu Ion să se prezinte necitat la următorul termen de judecată sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei la data de 15.09.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Acordă un termen de judecată pentru audierea ambilor martori, şi pentru a se respecta principiul continuităţii completului de judecată iniţial investit. Pune în vedere martorului Vulturu Ion să se prezinte necitat la următorul termen de judecată. Se citează martorul Nicodim Nicolae. Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2016.
Incheiere de sedinta din 31.03.2016Încuviinţează, pentru inculpat, proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii din rechizitoriu şi proba cu expertiză tehnică cu obiectivele arătate. Prorogă administrarea probei cu expertiză, după administrarea celorlalte probe. Pune în vedere inculpatului să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în apărarea sa. După depunerea înscrisurilor de către inculpat, dacă va aprecia că mai este necesar, se va proceda la reaudierea acestuia. Se citează martorii din rechizitoriu la adresele arătate în dosarul de urmărire penală. Amână judecarea cauzei la data de 31 martie 2016, pentru când se citează persoana vătămată-parte civilă, inculpatul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 04.02.2016Admite cererea formulată de inculpat de amânare a judecării cauzei pentru a-şi angaja apărător. Se citează inculpatul şi persoana vătămată-parte civilă pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 04 februarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în data de 17.07.2015 în dosarul înregistrat sub nr. 1746/P/2013 la Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş privind pe inculpatul C****** G******* trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de” tăiere fără drept de arbori” prevăzută şi pedepsită de art. 108 alin.1 lit. c) din Legea nr. 46/2008 şi ” furt de arbori” prevăzută şi pedepsită de art. 110 alin.1 lit. c) din Legea nr. 46/2008. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe C****** G******* şi stabileşte termen de judecată în data de 03.12.2015 pentru când se citează inculpatul şi partea vătămată O***** S***** C***** D* A****. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.10.2015
Incheiere camera preliminara din 01.10.2015