C******** A*****
InculpatÎn baza art. 396 C.p.p. schimbă încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare al instanţei în sesnul reţinerii şi a dispoziţiilor art. 44 alin. 1 C.p. şi în consecinţă: În baza art. 336 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 44 alin.1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă inculpatul Cochiorcă Adrian, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a , b şi d C.p., pe o perioadă de 2 (doi) ani. Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a , b şi d C.p. În baza art. 15 alin. 2 C.p. Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 C.p. de la 1969 revocă beneficiul liberării condiţionate privind pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului Cochiorcă Adrian (cu datele de stare civilă de mai sus) prin s.p. nr. 2207/27.11.2013 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin nerecurare la 18.12.2013 şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză. Pedeapsă rezultantă de executat: 1 an şi 8 luni închisoare. Interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a , b şi d C.p., pe o perioadă de 2 (doi) ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. c C.p. Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a , b şi d C.p. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bacău a sumei de 260 lei, onorariu avocat oficiu Enăchescu Alexandru. Obligă inculpatul la plata sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.07.2016.
Hotarare 1023/2016 din 11.07.2016amână pronun?area la 11.07.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2016fata de lipsa asistenţei juridice, amână cauza
Incheiere de sedinta din 14.06.2016pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat, amână cauza
Incheiere de sedinta din 24.05.2016pentru citare inculpat cu mandat de aducere, amână cauza
Incheiere de sedinta din 12.04.2016dispune începerea judecăţii
Incheiere camera preliminara din 15.03.2016