P******* M*********** C*********** E*** B**
Intimat ReclamantC*** A***** M****
Apelant PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii. Admite în parte apelul declarat de apelanta pârâtă C*** A***** M****, împotriva Sentinţei civile nr. 12573/27.11.2014, pronunţată în dosarul nr. 15859/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Dispune obligarea pârâtei C*** A***** M****, de a desfiinţa lucrările de construcţii executate nelegal la imobilul Corp 2 de pe str. Atelierului nr. 12, din Cluj-Napoca, înscris în CF 302999 a localităţii Cluj-Napoca cu număr cadastral 302999-C1 şi aducerea imobilului la starea iniţială, iar în caz contrar autorizarea reclamantului de a desfiinţa lucrările executate nelegal pe cheltuiala pârâtei, într-un termen limită stabilit de instanţă - 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 11.03.2016.
Hotarare 334/2016 din 11.03.2016În vederea citării intimatului cu menţiunea de a-şi formula poziţia procesuală cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de apelant.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016Lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015Cauza s-a amanat la solicitarea expertului Moga Andrei fata de lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 16.10.2015Tribunalul constată că s-a încheiat un proces –verbal la data de 10.09.2015, având în vedere faptul că d-na judecător EMESE LUCA se află în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, astfel că în data de 14.09.2015 , dată stabilită ca termen de judecată pentru completul 4 A din care aceasta face parte, locul acesteia în complet va fi luat de d-na judecător SORINA SELEŞIU de pe lista de permanenţă suplimentară potrivit Hotărârii Colegiului de conducere din data de 02.09.2015, conform art. 98 al. 5 ind. 1 şi al 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HG nr. 387/2005, sens în care s-a întocmit prezentul proces-verbal. Cauza se află în stare de amânare pentru lipsa raportului de expertiza . În urma procesului –verbal încheiat la data de 14.09.2015, de către Judecător Camelia Veronica Balint, desemnat cu repartizarea aleatorie la Tribunalul Cluj, secţia civilă, în temeiul art. 99 pct. 11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor şi a Hotărârii Colegiului de Conducere a Tribunalului Cluj din 2 septembrie 2015, s-a procedat la repartizarea ciclică a dosarelor repartizate la completul 4 A , după cum s-a reţinut în procesul –verbal, respectiv pentru prezentul dosar , completul la care s-a repartizat cauza este 6A cu termen de judecată petnru data de 16 oct. 2015 orele 8, sala 130, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 14.09.2015În vederea efectuării raportului de expertiză în specialitatea construcţii.
Incheiere de sedinta din 18.05.2015