A****** A******** C*********
ContestatorS* F**** S*
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatorul, ALĂMÂIE ALEXANDRU CONSTANTIN, în contradictoriu cu intimata, SC „FIROS” SA – Bucureşti şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 29 din 21.04.2015 emisă de societatea intimată şi dispune reîncadrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării acestuia efective pe post. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2015.
Hotarare 2179/C din 15.12.2015Amână pronunţarea cauzei pentru data de 15.12.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015S-a amânat judecarea cauzei pentru a se depune de către intimată înscrisuri din care să rezulte dificultă?ile economice cu care s-a confruntat.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015