Dosar 1590/93/2014/a5 din 29.06.2015

procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat CERERE DE REPUNERE IN TERMEN


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1590/93/2014/a5
Data dosar:
29.06.2015
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat CERERE DE REPUNERE IN TERMEN
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.08.2015 la ora 09:00

    Complet: F7
  • Admite cererea

    Admite cererea de repunere în termen. Obliga petentul să pună la dispoziţia practicianului în insolvenţă în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei, toate înscrisurile ce certifică îndeplinirea condiţiilor pentru înscriere . Obliga practicianul în insolvenţă să analizeze cererea petentului şi să ia măsurile legale care se impun în condiţiile anterior arătate într-un termen de 20 de zile de la comunicarea înscrisurilor de către creditor, dar care nu va începe să curgă mai târziu de la momentul expirării termenului de 10 zile anterior acordat creditorului. Prezenta se comunică cu petentul potrivit normelor Ncpc. Cu apel în 30 de zile de la comunicarea prin BPI. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.08.2015.

    Hotarare 2111/2015 din 19.08.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD