S******** D*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1(unu) an închisoare în sarcina inculpatului Săcrieru Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e se comunică Serviciului de Probaţiune Iaşi. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 alin. 1 şi 3 Cod penal, care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 151,88 lei reprezintă contravaloarea buletinului de analiză toxicologică nr. 786/T1/14.05.2015 întocmit de SJML Botoşani şi se va avansa Spitalului de Urgenţă Mavromati Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 08 februarie 2016.
Hotarare 228/2016 din 08.02.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 5368/P/2015 din 29 octombrie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S******** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S******** D*****, stabilind termen de judecată la data de 08 februarie 2016. Dispune citarea inculpatului pentru termenul stabilit. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 21 ianuarie 2016.
Incheiere camera preliminara din 21.01.2016