S********* A** C**** A******* T* M****
ReclamantS* C******* A******* S*
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Apă-Canal Aquaserv Târgu-Mureş – Sucursala Sighişoara în numele şi pe seama membrului de sindicat Chertes Dumitru în contradictoriu cu pârâta S.C. Compania Aquaserv S.A. Anulează decizia nr. 174/21.05.2015, emisă de pârâtă. Obligă pârâta la restituirea în favoarea membrului de sindicat Chertes Dumitru a drepturilor salariale reţinute în baza deciziei mai sus menţionate. Obligă pârâta la plata în favoarea membrului de sindicat Chertes Dumitru a unei despăgubiri egale cu salariile şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, în perioada 4.05.2015 – 21.05.2015. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 27 octombrie 2015, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Cu opinie concurentă.
Opinieseparata din 27.10.2015Amână pronunţarea pentru 27 octombrie 2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2015Amână pronunţarea pentru data de 20 octombrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2015Amânarea cauzei în vederea studierii înscrisurilor depuse de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015