O**** L******
ReclamantU** M********
PârâtG**** F*****
PârâtRespinge excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de instanţă din oficiu, ca fiind neîntemeiată. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta O**** L******, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. MĂRĂŞEŞTI, având ca obiect acţiune în constatare, ca fiind neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la registratura Judecătoriei Panciu. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 26.05.2016.
Hotarare 543/2016 din 26.05.2016Termen acordat pentru a se solicita de la Primăria Soveja o copie lizibilă a actului de vânzare- cumpărare depus de reclamantă, prin apărător, la dosar.
Incheiere de sedinta din 28.04.2016Admite cererea de abţinere formulată de d-na jud. Cimpoieru Daniela în judecarea cauzei civile nr. 1597/275/2015, privind pe reclamanta O**** L****** cu domiciliul în or.Mărăşeşti,str. Izlazului nr.16, jud. Vrancea, în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MĂRĂŞEŞTI, având ca obiect acţiune în constatare. Constată incompatibilitatea doamnei judecător Cimpoeru Daniela în soluţionarea prezentei cauze. Dispune înaintarea dosarului la Registratură în vederea repartizării aleatorii în sistem informatic. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi : 17.03.2016.
Incheiere abtinere din 17.03.2016Termen acordat la completul următor C1F1 în vederea soluţionării cererii de abţinere.
Incheiere de sedinta din 09.03.2016Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.02.2016Termen acordat in vederea administrarii probatoriului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 13.01.2016Termen acordat pentru când va fi introdusă în calitate de pârâtă G**** F***** şi se va comunica pârâtelor cererea de completare a acţiunii formulată de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 09.12.2015