N***** L**** C*******
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul N***** L**** C*******, (cetăţean român, divorţat, conducător auto, fără antecedente penale) la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. În baza art. 83 din Codul penal amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal. În baza art. 85 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de către acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului său de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 83 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenţia inculpatului N***** L**** C******* asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecinţa aplicării pedepsei şi executării pedepsei închisorii în regim de detenţie, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă, precum şi în cazul în care inculpatul mai săvârşeşte o infracţiune pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul N***** L**** C******* la plata către stat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.09.2015.
Hotarare 204/2015 din 30.09.2015Amână pronunţarea la data de 30.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2015Amână cauza faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 03.06.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6461/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul N***** L**** C*******, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 1 c.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N***** L**** C*******. Fixează termen de judecată pe fondul cauzei la data de 03.06.2015 pentru când va cita inculpatul. Se va emite adresă către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti-Serviciul Cazier Judiciar, pentru fişa de cazier a inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.04.2015.
Incheiere camera preliminara din 21.04.2015Amână pronunţarea la data de 21.04.2015 pe constatarea legalitatii sesizarii instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2015