S***** C****** s** c****** j*******
InculpatS***** P****** s** c****** j*******
InculpatS****** I**** R****** s** c****** j*******
InculpatB***** G**** s** c****** j*******
InculpatB***** G***
Parte civilăRespinge cererea ca nefondată. Constată că petentul are posibilitatea să solicite înlocuirea amenzii penale la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.1314/12.07.2017 a Judecătoriei Piteşti cu muncă în folosul comunităţii, potrivit disp.art.560 al.1 Cpp rap.la art.64 al.1 Cp. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 20.06.20181.În baza art.322 al. 1 Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod Penal , art. 41 al. 1 Cod penal: Condamnă pe inculpatul STANCU COSMIN, - la pedeapsa 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privată În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 371 Cod Penal,. raportat la art. 38 alin. 1 Cod Penal si art.41 al. 1 Cod penal: Condamnă pe inculpatul STANCU COSMIN, porecla ,,Geamănu”, : - la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii si liniştii publice. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 38 alin. 1 Cod Penal: Constată că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârşite în concurs real. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal: Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de1 an si 4 luni închisoare ce se va executa efectiv în penitenciar, conform art. 60 Cod Penal. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infractiunile deduse prezentei cauze au fost savârsite in termenul de incercare de 3 ani si 6 luni dispus prin Sentinta penală nr. 203/2011 pronuntata de Judecatoria Topoloveni, ramasa definitiva la data de 16.11.2011. În baza art. 83 Cod penal 1968 rap. la art. 15 Lg. 107/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an si 6 luni stabilită prin Sentinţa penală nr. 203/2.11.2011 pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dos. nr. 574/828/2011 rămasă definitivă prin neapelare la data de 16.11.2011 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând pedeapsa închisorii de 2 ani si 10 luni în regim de detenţie. 2.În baza art., art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către pe inculpatul STANCU PETRUŢ, porecla ,,Geamănu”, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prevăzută de art.253 alin.1 Cod penal , ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Ia act de faptul că prejudiciul faţă de persoana vătămată Băcanu Gogu a fost acoperit. În baza art. 371 Cod Penal,. raportat la art.41 al. 1 Cod penal: Condamnă pe inculpatul STANCU PETRUŢ, porecla ,,Geamănu”: - la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii si liniştii publice. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infractiunea dedusă prezentei este concurentă cu infractiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare si s-a dispus anularea suspendării conditionate a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare si 300 lei amendă ( aplicate prin SP 913/2013 pron de Jud. Pitesti , def prin dec. Pen.549/R/13.09.2013 a Curtii de Apel Pitesti- fapta dedusă prezentei fiind concurenta si cu fapta pentru care s-a pronuntat această din urmă condamnare), masuri dispuse prin Sentinta penală nr. 362/3.02.2015 pronuntata de Judecatoria Pitesti in dosarul 17753/280/2014, ramasa definitiva la data de 29.04.2015 prin Decizia nr. 651/A/26.11.2014 a Curtii de apel Pitesti. Menţine dispoziţiile privind anularea suspendarii conditionate a executarii pedepselor de 6 luni inchisoare si 300 lei amendă si descontopirea pedepselor de 6 luni, 300 lei amendă. Descontopeste pedepsele aplicate prin Sentinta penală nr. 362/3.02.2015 pronuntata de Judecatoria Pitesti in dosarul 17753/280/2014, ramasa definitiva la data de 29.04.2015 prin Decizia nr. 651/A/26.11.2014 a Curtii de apel Pitesti. În baza art. 39 alin. 1 lit. e Cod Penal: Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea ( 1 an, 1 an si 4 luni, 6 luni, 300 lei amendă) , de 1 an si 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 6 luni precum si amenda in cuantum de 300 lei, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de1 an si 10 luni închisoare ce se va executa efectiv în penitenciar, conform art. 60 Cod Penal si 300 lei amendă . În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infractiunea dedusă prezentei cauze a fost săvârsită in termenul de incercare de 5 ani dispus prin Sentinta penală nr. 129/23.09.2014 pronuntata de Judecatoria Câmpulung in dosarul 3312/205/2013, ramasa definitiva la data de 26.11.2014 prin Decizia nr. 651/A/26.11.2014 a Curtii de apel Pitesti. În baza art. 83 Cod penal 1968 rap. la art. 15 Lg. 107/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani stabilită prin Sentinţa penală nr. 129/129/23.09.2014 pronuntata de Judecatoria Câmpulung in dosarul 3312/205/2013, ramasa definitiva la data de 26.11.2014 prin Decizia nr. 651/A/26.11.2014 a Curtii de apel Pitesti. şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul executând pedeapsa închisorii de 4 ani si 10 luni în regim de detenţie si amendă in cuantum de 300 lei. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal: Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 3.În baza art. 371 Cod Penal raportat la art.396 al .10 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul SCARLAT IONUŢ RĂZVAN porecla ,,Răzvănel”, : - la pedeapsa de la pedeapsa amenzii în cuantum de 9.000 lei, reprezentând 180 zile amendă * 50 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea linistii si ordinii publice. 4.În baza art. 371 Cod Penal raportat la art.396 al .10 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul BĂCANU GOGU porecla ,,Guti”, : - la pedeapsa de la pedeapsa amenzii în cuantum de 9.000 lei, reprezentând 180 zile amendă * 50 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea linistii si ordinii publice. În baza art. 274 alin. 1 si 2, raportat la art. 398 Cod de Procedură Penală: Obligă pe inculpati la plata a cate 850 lei fiecare cheltuieli judiciare statului, din care suma totală de 1.440 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Onorariul aparatorilor din oficiu rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 408 şi următoarele Cod de Procedură Penală: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.07.2017.
Hotarare 1314/2017 din 12.07.2017În pronunţare la 12.07.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica la 28.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2017Repune cauza pe rol in vederea atasarii SP nr. 913/19.02.2013 a Judecatoriei Pitesti, cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive- , SP nr. 129/23.09.2014 a Judecatoriei Câmpulung cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive, SP 362/13.02.2015 a Judecatoriei Pitesti cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive. Dispune emiterea uunor adrese in vederea atasarii SP nr. 913/19.02.2013 a Judecatoriei Pitesti, cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive- , SP nr. 129/23.09.2014 a Judecatoriei Câmpulung cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive, SP 362/13.02.2015 a Judecatoriei Pitesti cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive. Acorda termen pentru judecarea cauzei la data de 28.06.2017. Se citează partile si se instiintează aparatorii acestora. Pronuntata in sedinta publică din data de 24 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 24.05.2017Amana pronuntarea la 24.05.2017. Cu apel odata cu fondul. Oronuntata in sedinta publica la 10.05.2017.
In pronuntare la data de 10.05.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica la 26.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2017Acordă un nou termen de judecată pentru continuitatea completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei. Amână judecarea cauzei la 26.04.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Martie 2017
Incheiere de sedinta din 15.03.2017In baza art. 383 Cod procedura penala constata imposibilitatea audierii martorei Aydoglu Mirela si dispune ca aceasta proba sa nu mai fie administrată. Se emite adresă către Judecătoria Topoloveni în sensul de a comunica sentinţa penală nr. 47 pronunţată la data de 12.03.2012 în dosarul nr. 344/828/2011 cu precizarea datei şi modalităţii prin care a rămas definitivă. Amână judecarea cauzei la 15.03.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Amână cauza la data de 22.02.2017.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017Amână cauza pentru respectarea principiilor nemijlocirii în administrarea probelor şi continuităţii completului de judecata, reglementate de art. 351-354 C.pr.pen. Se emite adresa catre Baroul Arges pentru a aduce la cunostinta urmatorul termen de judecata pentru avocatii lipsă. Inculpatii dobandesc termen in cunostinta in baza art.353 al.2 C.pr.pen. Pune in vedere martorilor prezenti la acest termen sa se prezinte necitati la urmatorul termen de judecata avand in vedere aspectele precizate in considerente. Amână judecarea cauzei la 11.01.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016Se emit mandate de aducere pentru martorii Dinu Alexandru Daniel, Aydogdu Mirela, Deaconescu Elena Claudia. Se citează martorii din rechizitoriu Magureanu Marilena Gratiela, Rusu Maria, Duna Cristina Mariana. Amână judecarea cauzei la 16.11.2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016Constata imposibilitatea audierii martorului Macovei Gelu în baza art.383 C.pr.pen . Se emite mandat pentru martorul Dinus Alexandru Daniel. Respinge cererea procurorului privind reactualizarea fişelor de cazier judiciar. Se citează martorii din acte Azdogdu Mirela si Deaconescu Elena Claudia . Inculpaţii si partea civilă au termen in cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 14.09.2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016Se emit mandate de aducere conform art.265 C.pr.pen pentru martorii Gavril Nicuşor Alin si Macavei Gelu. Se citează martorul Dinuş Alexandru Daniel. Amână judecarea cauzei la 01.06.2016 – termen fond. Cu apel odată cu fondul. Cu privire la verificare măsura preventiva – control judiciar pentru inc.Stancu Cosmin si Stancu Petruţ se va acorda termen la data de 27.04.2016 orele 14,00 , in dosar asociat. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016Emiterea de mandat de aducere conform art.265 C.pr.pen pentru martorii Macovei Gelu şi Dinuş Alexandru Daniel şi Gavril Nicuşor Alin. Proroga audierea inculpatului Stancu Cosmin pentru următorul termen de judecată. Se citează inculpaţii. Amână judecarea cauzei la 20.04.2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2016
Incheiere de sedinta din 09.03.2016Admite cererea formulată de inculpatii Scarlat Ionuţ Răzvan si B***** G*** privind judecarea cauzei în baza procedurii simplificate in baza art.375 si urm.C.pr.pen. Încuviinţaează ca fiind concludentă proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul inculpatilor Scarlat Ionut Razvan si B***** G*** şi ia lua act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de acestia. Ia act ca inculpatii Stancu Cosmin si Stancu Petruţ contestă probele si că audierea celor doi inculpati sa se faca concomitent. Dispune administrarea tuturor probelor si audierea la următorul termen a celor doi inculpati Stancu Cosmin si Stancu Petruţ concomitent. Se citează primii doi martori din rechizitoriu respectiv Stancu Tiberiu si Gavril Nicuşor Alin. Respinge cererea formulata de aparatorul inculpatilor Scarlat Ionut si B***** G*** privind disjungerea cauzei avand in vedere ca probelor vor fi dificil de administrat , aflarea adevarului este util pe de-a intregul lui . Se reactualizează fişele de cazier judiciar ale inculpatilor. Amână judecata la data de 09 martie 2016, cand se va discuta si verificare masuri preventive. Cu drept odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de 17 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 17.02.2016Acorda termen având in vedere ca inculpatul Scarlat Ionuţ Răzvan nu are cartea de identitate asupra sa. Se citează inculpaţii,aflaţi sub control judiciar. Amână judecata la data de 17 februarie 2016. Cu drept odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016În baza art. 362 C.pr.pen. şi art. 208 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luat faţă de inculpaţii SC, SP, SIR şi BG. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen. Cu contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015EROARE: TERMEN ÎN ŞEDINŢA PUBLICĂ.
Incheiere camera preliminara din 25.11.2015În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Fixează termen de judecată la data de 25 noiembrie 2015. Se citează părţile, avocaţii aleşi şi procurorul. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 05 noiembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 05.11.2015În pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 04 noiembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 04.11.2015În baza art. 348 C.pr.pen. şi art. 207 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luat faţă de inculpaţii SC,SP, SIR şi BG. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen. Pe fond, constată că inculpatul SP este în termenul prevăzut de art. 344 alin. 2 C.pr.pen. pentru a formula cereri şi excepţii privind legalitatea actului de sesizare a instanţei. Ia act că inculpaţii SC, SIR şi BG şi procurorul nu au de formulat cereri şi excepţii în cauză. În temeiul art. 91 alin 4 C.pr.pen., constată că delegaţia apărătorului din oficiu Amza Olivia, pentru inculpaţii BG şi SIR, a încetat, prin angajarea unui apărător ales-avocat Preda Mariana. Stabileşte termen pentru discutarea menţinerii măsurii controlului judiciar luat faţă de inculpaţi la 25 noiembrie 2015 – cameră preliminară. Amână judecata la data de 04 noiembrie 2015 – termen fond cameră preliminară. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore în ceea ce priveşte măsura controlului judiciar. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 28 octombrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 28.10.2015În baza art. 348 C.pr.pen. şi art. 207 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luat faţă de inculpaţii SC, SP, SIR şi BG. Pe fond, potrivit dispoziţiilor art. 344 al. 2 şi 3 NC.pr.pen., se comunică rechizitoriul către inculpatul Stancu Petruţ. Dispune emiterea unei adrese către inculpatul Stancu Petruţ, pentru a-i aduce la cunoştinţă că procedura din camera preliminară are ca obiect verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, se va comunica şi faptul că până la următorul termen de cameră preliminară poate să formuleze în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin aceeaşi adresă i se comunică inculpatului Stancu Petruţ termenul stabilit în camera preliminară, precum şi că are dreptul să participe la judecata în această procedură. Amână judecata la data de 28 octombrie 2015 – cameră preliminară. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 02 octombrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 02.10.2015