G********* B******** M**** M*****
InculpatP******** D* P* L**** J********** S**************
Reprezentant legalG********* B******** M**** M***** P*** A****** L* U** I********
InculpatÎn baza art. 335 alin 1 din Noul cod penal cu aplicarea art 41 din Noul Cod penal coroborat cu art 396 alin. (10) din Noul C. proc. Pen, condamnă pe inculpatul G M-M la pedeapsa de 8 (opt ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 83 din Vechiul C pen revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi a executării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b din Vechiul C.pen., stabilite prin sentinţa penală nr. 65/ 9 02 2011 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare rămasă definitivă prin Decizia penală 544/ 2011 pronun?ată de Curtea de Apel Timi?oara , în dosar 2237/295/2010 ,pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art 208 , 209 din Vechiul C pen . Dispune executarea pedepsei de 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 65/ 9 02 2011 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare rămasă definitivă prin Decizia penală 544/ 2011 pronun?ată de Curtea de Apel Timi?oara , în dosar 2237/295/2010 , alături de pedeapsa stabilită pentru fapta din prezentul dosar şi anume aceea de 8 (opt ) luni închisoare şi în consecinţă dispune în final ca inculpatul să execute pedeapsa astfel rezultată de 2 ( doi ) ani ?i 8 luni închisoare cu executare in detenţie. Pe durata prevăzută de art.71 din Vechiul C.pen., interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b din Vechiul C.pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 274 alin. (1) din Noul C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 aprilie 2016 .
Hotarare 115/2016 din 28.04.2016AMANA PRONUNTAREA ULTERIOARA PENTRU TERMENUL DIN DATA DE 28 APRILIE 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2016AMÂNĂ PRONUNTAREA INITIALĂ LA DATA DE 21 APRILIE 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2016