S*** E*** S***** P*** L********* J******* C****** I********* D* I********* L**** D***
ReclamantS*** N****** M**** C******** S***** P*** R*********** M**** E**************
PârâtAdmite cererea având ca obiect „pretenţii", formulată de reclamanta S.C. ELIM S.R.L. – societate în insolvenţă – prin Cabinet Individual de Insolvenţă Liahu Doru, lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta S.C. NINADEL CONSTRUCT S.R.L. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 19.597,90 lei, din care: - 11.347,50 lei, reprezentând contravaloarea chiriei şi a penalităţilor de întârziere, pentru spaţiul de – Secţie fierărie, conform Contractului de închiriere nr. 132/D din 01.07.2014; - 8.250,40 lei, reprezentând contravaloarea închirierii şi a penalităţilor de întârziere pentru autoutilitara marca Volksvagen Tipul LT 32, cu nr. de omologare BF121T1111B56E3, conform Contractului de închiriere nr.40/D din 29.03.2014. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Botoşani, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată în şedinţă publică la data de 13.10.2015.
Hotarare 1195/2015 din 13.10.2015Amână pronunţarea la data de 13.10.2015. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 octombrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2015