S****** I****
InculpatP******** D* P* L**** J********** T**** M*******
PetentS******** D* P********* T********
Reprezentant legalÎn baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin.10 Cod proced.penală, condamnă pe inculpatul Sindie Ionuţ, la pedeapsa de 9 luni închisoare, faptă săvârşită la data de 28.02.2015. În baza art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proced. penală, condamnă pe inculpatul Sindie Ionuţ, la pedeapsa de 9 luni închisoare, faptă săvârşită la data de 10.05.2015. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului Sindie Ionuţ pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv, 3 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 1 (un) an închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. c C. pen. impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Salcia, sat Tudor Vladimirescu pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.12.2015.
Hotarare 190/2015 din 09.12.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 292/P/2015 din 24.09.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele privind pe inculpatul Sindie Ionuţ, ,născut la data de 30.09.1986 în comuna Salcia, sat Tudor Vladimirescu, jud. Teleorman, domiciliat în comuna Salcia, sat Tudor Vladimirescu, jud. Teleorman, pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prev. de art. 335 alin 1 Cod pen cu aplic art.38 alin 1 cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Sindie Ionuţ şi fixează primul termen de judecată la data de 9 decembrie 2015 în şedinţă publică, complet 5 cameră preliminară – fond. Se va cita inculpatul Sindie Ionuţ. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 18.11.2015