S*** C** V****** S**** P*** R*********** L****
ReclamantZ***** A*****
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei, în 12 rate egale şi consecutive cu începere de la data pronunţării prezentei hotărâri, suma de 12651,58 lei, reprezentând recuperare energie electrică agenţi economici/casnici. În temeiul art.453 C.proc.civ obligă pârâtul să achite creditoarei suma 737,579 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţa publică din 25.11.2015, la sediul Judecătoriei Curtea de Argeş.
Hotarare 1118/2015 din 25.11.2015Constată că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 3 luni. Constată că numele corect al pârâtului este Z***** A*****, potrivit menţiunilor din cartea de identitate, şi dispune efectuarea modificărilor corespunzătoare în aplicaţia Ecris cu privire la această împrejurare. Revine asupra administrării probei cu expertiză de specialitate. Se emite adresă către reclamantă pentru a preciza dacă solicită pronunţarea unui hotărâri în baza recunoaşterii pretenţiilor, potrivit dispoziţiilor art. 436 Cod procedură civilă, şi dacă este de acord ca pârâtul să plătească suma în discuţie eşalonat în rate lunare. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015