G******* C****** I****
Condamnatsoluţionat prin preschimbarea termenului.
În baza art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală rap. la art. 59 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art.5 alin. (1) Cod penal, admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul G******* C****** I****, în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1332/2014 al Tribunalului Bucucreşti – Secţia I Penală, emis în baza sentinţei penale nr. 793/2012 a aceleiaşi instanţe. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 104 alin. 2 Cod penal cu privire la revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 7/2016 din 07.01.2016