U**** A***** R***** - S***** P******** A***
ReclamantD****** A********
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamantul Urlan Andrei Robert împotriva pârâtei D****** A********. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2830 lei despăgubiri civile( reprezentând cota de 1/2 din contravaloare îmbunătăţiri care i se cuvine) contravaloarea totală a acestora fiind stabilită conform variantei unice a raportului completator de expertiză judiciară întocmit de expert judiciar Dumitrescu Nicolae. Ia act că pârâta a restituit reclamantului bunurile personale( conform proces verbal încheiat la data de 1 martie 2016). Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1002,45 lei cheltuieli de judecată, după compensare. Cu apel. Pronunţată azi, 30 martie 2017, în şedinţă publică.
Hotarare 386/2017 din 30.03.2017Instanţa, Având nevoie de timp pentru a delibera, Dispune: Amână pronunţarea la data de 30 martie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 20 martie 2017, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2017Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei. Amână judecarea cauzei pentru ca păr?ile să ia cuno?tin?ă de completările la raportul de expertiză tehnică judiciară şi acordă termen la data de 20 martie 2017, ora 08:30, ?inând cont de solicitarea avocatului Răducan George Valentin, întrucât are de sus?inut o altă cauză la Tribunalul Bucure?ti. Părţile au termenul în cuno?tinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2017
Incheiere de sedinta din 27.02.2017Încuviinţează obiec?iunile formulate de către pârâtă, prin apărător, la raportul de expertiză întocmit de expert Dumitrescu Nicolae. Se va efectua adresă către expert Dumitrescu Nicolae, pentru a răspunde obiecţiunilor formulate. Pune în vedere pârâtei prin apărător să depună adresa la care a făcut referire. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27 februarie 2017, pentru când părţile au termenul în cuno?tinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2017
Incheiere de sedinta din 30.01.2017Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care a solicitat un nou termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză ce i-a fost astăzi înmânat. Amână judecarea cauzei pentru a se lua la cunoştinţă de părţi de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Dumitrescu Nicolae şi acordă termen la data de 30 ianuarie 2017, pentru când se va comunica reclamantului raportul de expertiză tehnică. Părţile au termen în cuno?tinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016Prorogă la termen ulterior discuţia asupra cererii formulată de reclamant prin care a solicitat aplicarea art.187 alin.2 lit.i Cod procedură penală, respectiv sancţionarea cu amendă judiciară a pârâtei, pentru împiedicarea efectuării expertizei şi amânarea procesului. Respinge ca nefondată cererea formulată de pârâtă, prin care a solicitat înlocuirea expertului Dumitrescu Nicolae cu un alt expert, întrucât expertul nu a întocmit în cauză raportul din motive obiective, independente de voinţa sa, înlocuirea nefiind solicitată de acesta sau de către ambele părţi. Amână judecarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză şi acordă termen la data de 28 noiembrie 2016, pentru când : - se va reveni cu adresă către expert judiciar Nicolae Dumitrescu în vederea efectuării raportului de expertiză, cu menţiunea să procedeze la efectuarea măsurătorilor şi constatărilor necesare efectuării expertizei, la data de 14 noiembrie 2016, orele 12,00-13,00, dată la care se vor prezenta ambele părţi şi apărătorul pârâtei; - se va încunoştinţa reclamantul să se prezinte la data şi ora stabilită, respectiv 14 noiembrie 2016, orele 12,00-13,00, dată la care se vor prezenta ambele părţi şi apărătorul pârâtei pentru efectuarea măsurătorilor şi constatărilor necesare efectuării expertizei. Părţile au termen în cuno?tinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 17.10.2016Amână judecarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză şi acordă termen la data de 17 octombrie 2016, pentru când se va reveni cu adresă către expert judiciar Nicolae Dumitrescu în vederea efectuării raportului de expertiză. Părţile au termen în cuno?tinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.09.2016.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016Încuviinţează pentru reclamant proba cu expertiză tehnică judiciară , specialitatea construcţii civile şi industriale . Desemnează expert tehnic judiciar specialitatea construcţii , prin tragere la sorţi, pe expert Dumitrescu Nicolae pentru a efectua expertiza dispusă în cauză având ca obiectiv evaluarea îmbunătăţirilor descrise în cererea de chemare în judecată şi să se aibă în vedere şi actele depuse la dosar în ceea ce priveşte valoarea materialelor achiziţionate. Stabileşte un onorariu de expertiză provizoriu – estimativ în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantului, căruia i se pune în vedere să facă dovada plăţii acestuia. Emiterea unei adrese către expert pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat , în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză încuviinţat în cauză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12 septembrie 2016, pentru când părţile au termen în cuno?tinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.05.2016.
Incheiere de sedinta din 30.05.2016Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei în vederea depunerii la dosar a actelor cu privire la veniturile realizate atât de reclamant cât şi de pârâtă. Prorogă discuţia asupra probei cu expertiză tehnică de specialitate după administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriu . Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 30.05.2016, în vederea administrării celorlalte probe încuviinţate şi a probei cu interogatoriu şi pentru când se vor cita părţile cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Pronunţată astăzi 25.04.2016 , în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 25.04.2016În temeiul art. 255 Cod procedură civilă raportat la art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar , proba cu 2 martori, respectiv, N. I. şi G. Ş. I. precum şi proba cu expertiză tehnică de specialitate, iar pentru pârâtă încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantului şi proba cu 2 martori, respectiv, martorii I. A. şi P. D. L., apreciind ca fiind utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei. Prorogă administrarea probei cu expertiză juridică de specialitate după administrarea probei cu martori şi proba cu interogatoriul pârâtei având în vedere cele relatate de apărătorul pârâtei. Se vor cita martorii încuviinţaţi. respectiv, N. I. şi G. Ş. I., pentru reclamant şi martorii I. A. şi P. D. L. – pentru pârât. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 25.04.2016, în vederea administrării probatoriului. Pronunţată astăzi 28.03.2016 , în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 28.03.2016Admite cererea de acordare a unui termen de judecată formulată de apărătorul ales al reclamantului, avocat Răducan George Valentin pentru a da posibilitatea părţilor să încheie o eventuală tranzacţie. Amână cauza şi acordă termen la data de 28 martie 2016, completul 2 mixt, ora 08,30, pentru a da posibilitatea părţilor să încheie o eventuală tranzacţie. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, avocat Răducan George Valentin. Amână cauza şi acordă termen la data de 15 februarie 2016, completul 2 mixt, ora 08,30, pentru când se va cita reclamantul, pârâta având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.01.2016