M***** D****
ReclamantS* O** P***** S* B********
PârâtAdmite cererile conexe, precizate. Stabileşte în sarcina pârâtei-debitoare SC OMV Petrom SA suma de 349.300 lei , calculată de la data de 14.07.2015, data pronunţării încheierii de Trib. Argeş în dos. nr. 5421/109/2014 şi până la data pronunţării prezentei încheieri, 23.11.2016( 700 lei/zi:499 zile x 700 lei), şi obligă să plătească aceasta sumă de 349.300 lei reclamantului-creditor Moraru Dănuţ, pentru neexecutarea obligaţiilor ce rezultă din titlurile executorii, respectiv sentinţa civilă nr. 209/11.02.2014 a Tribunalului Argeş, modificată prin decizia civilă 1158/03.07.2014 a Curţii de Apel Piteşti. Obligă pe pârâta SC OMV Petrom SA să plătească reclamantului Moraru Dănuţ suma de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 23.11.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 23.11.2016Amână pronunţarea la data de 23.11.2016. Cu apel odată cu fondul, la Trib. Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 11 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2016Amână pronunţarea la data de 16.11.2016. Cu apel odată cu fondul, la Trib. Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 11 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2016În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art.15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru şi reală independenţă, acordă termen la data de 09.11.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016În temeiul art.400 C.p.c. repune cauza pe rol pentru noi lămuriri şi noi probe. Dispune ataşarea dosarului nr.5421/109/2014 al Judecătoriei Piteşti. Stabileşte termen în şedinţa publică din 28.09.2016 cu citarea părţilor. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.06.2016 .
Incheiere de sedinta din 29.06.2016Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2016, pentru asigurarea continuităţii şi a dreptului reclamantului la un proces echitabil. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.06.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtei pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul notelor de şedinţă si al înscrisurilor depuse de reclamant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.06.2016, sala 2, ora 08:30, C3-3 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 04.05.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a înscrisurilor aferente acesteia. Prorogă dezbaterea probatoriului la termenul de judecată acordat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.05.2016, sala 2, ora 08:30, C3-3 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2016
Incheiere de sedinta din 02.03.2016