A******** E***** S*****
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA EDUARD - ŞTEFAN, cu sediul în Piteşti, str. Bibescu Vodă, bl.P2, sc.C, ap.10, judeţ Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.02.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 19.02.2015Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta petentei, cu privire la acordarea unui alt termen de judecată, cu precizarea că este un ultim termen acordat în acest sens. Pune în vedere petentei, prin reprezentanta sa, să procedeze la refacerea statutului în sensul de a se completa art. 36 litera e cu menţiunea că activităţile economice au caracter secundar şi sunt în strânsă legătură cu realizarea scopului declarat. Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2015 – C4 – 4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.2, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta petentei, cu privire la acordarea unui nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să remedieze neregulaităţile constatate de instanţă. Pune în vedere petentei, prin reprezentanta sa, să remedieze următoarele neregularităţi, respectiv: - să refacă actul constitutiv, în sensul de a se stipula care este componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei, precum şi persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice (care se impune a fi unul dintre membrii asociaţiei), astfel cum prevede art. 6 alin.2 litera g şi h din OG nr.26/2000; - să refacă statutul, în sensul de a se indica atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale asociaţiei, astfel cum prevede art. 6 alin.3 litera f din OG nr.26/2000, iar la art. 32 litera e să se precizeze că activităţile economice au caracter secundar şi sunt în strânsă legătură cu realizarea scopului declarat; - să se refacă contractul de comodat, în sensul de a se preciza imobilul dat în folosinţă, precum şi faptul că asociaţia – petentă are calitatea de comodatar. Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2015 – C4 -4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.2, ora 9,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 05.02.2015