S* I** M********* G**** S**
DebitorÎn temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S.C. Ina Management S.R.L. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului . În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 39 (4) din legea privind procedura insolvenţei, Încuviinţează plata onorariului lichidatorului judiciar Casa de Insolvenţă Popa IPURL în cuantum de 4.000 lei ?i a cheltuielilor de procedură în cuantum de 74 lei care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 39 (7) din Legea nr. 85/2014. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare 568/2019 din 08.05.2019Citarea creditorilor prin BPI in raport de prevederile art. 174 din Legea 85/2014
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Continuarea demersurilor de recuperare a creantelor debitorului din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 21.11.2018Recuperare creante debitor
Incheiere de sedinta din 12.09.2018In vederea continuarii procedurii respectiv a recuperarii creantelor debitorului
Incheiere de sedinta din 25.04.2018Pentru continuarea demersurilor de recuperare a creantei debitorului fata de debitorul SC Roberta Biagi Fashion SRL
Incheiere de sedinta din 31.01.2018Recuperare creanta
Incheiere de sedinta din 18.10.2017Recuperare creanta debitor
Incheiere de sedinta din 31.05.2017Continuarea procedurii. Avand in vedere ca nu s-a depus raportul de activitate aplica amenda lichidatorului judiciar in cuantum de 1000 lei. Cu drept de cerere de reexaminare
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 14.09.2016Recuperare creanţe
Incheiere de sedinta din 13.04.2016Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 09.12.2015Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 30.09.2015Admite cererea formulată de debitoarea SC INA MANAGEMENT SRL. În temeiul art. 38 alin. (2) lit. e, art. 71 alin 1) şi art. 67 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii simplificate împotriva debitoarei SC INA MANAGEMENT SRL. În temeiul art.145 lit. a şi b din Legea nr. 85/2014; Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei SC INA MANAGEMENT SRL. În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014, Desemnează lichidator judiciar provizoriu CASA DE INSOLVENŢĂ POPA IPURL , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, a cărui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, in funcţie de decont. În temeiul art. 64 lit. a) din L85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar ca în termen de 40 zile să întocmească un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţa debitorului. În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar ca în maxim de 5 zile să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 63 alin. (1) raportat la art. 59 din Legea nr. 85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art.145 alin.2 din Legea nr. 85/2014, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art.99 şi art.147 alin (1) din Legea nr. 85/2014; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 18.07.2015. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 28.07.2015. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 21.08.2015. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 30 septembrie 2015, cam.3, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii în condiţiile art. 100 alin (1) din Legea nr. 85/2014 de către lichidatorul judiciar provizoriu . Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 alin (2) din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidator. În temeiul art.151 din Legea nr. 85/2014 Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare.
Incheiereadmitereinprincipiu211/2015 din 04.06.2015