O**** G******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul O. G. împotriva sentinţei penale nr.63/03.04.2015 pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosar penal nr.168/257/2015, pe care o desfiinţează în parte, cu privire la modalitatea de soluţionare prin condamnare a acţiunii penale şi, rejudecând în aceste limite: În temeiul art. 396 alin. 4 din noul Cod de procedură penală, menţine pedeapsa de 4.800 lei amendă penală stabilită în sarcina inculpatului O. G., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 din noul Cod penal. În temeiul art. 83 şi art. 84 Cod penal, amână aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 85 alin. 1 din noul Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu sau în cadrul Căminului de Persoane Vârstnice Sibiu pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 şi art. 89 din noul Cod penal, referitoare la cauzele de revocare şi de anulare a amânării aplicării pedepsei. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 iunie 2015.
Hotarare 583/2015 din 08.06.2015