S***** C* G*******
InculpatC**** G** D******
InculpatH***** G** E****
InculpatC**** M****
Parte vătămatăAdmite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru inculpata SG, din infracţiunea de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art.228 alin.(1) Cod pen., cu aplicarea art.77 lit.a Cod pen., în condiţiile art.41 alin.(1) Cod pen., în infracţiunea de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art.228 alin.(1) Cod pen., cu aplicarea art.77 lit.a Cod pen.. În temeiul art. 228 alin.(1) Cod pen., cu aplicarea art.77 lit.a Cod pen. şi art.396 alin.(10) Cod proc. pen., condamnă pe inculpata S G, , la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun.Roman sau Primăria mun.Roznov pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art.404 alin.(4) lit.a Cod proc. pen., constată că inculpata a fost reţinută pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 21.10.2015 şi până la data de 22.10.2015. În baza art. 404 alin. (4) lit. b) raportat la art.241 alin.(1) lit.b C. proc. pen., constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata S G prin ordonanţa nr.786/P/2015 din 22.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, în dosarul nr.786/P/2015 şi menţinută, ulterior, în cursul judecăţii. În temeiul art. 48 rap. la art.228 alin.(1) Cod pen., cu aplicarea art.77 lit.a Cod pen., în condiţiile art.41 alin.(1) Cod pen. (recidiva postexecutorie) şi art.396 alin.(10) Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul C D, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art.404 alin.(4) lit.a Cod proc. pen., deduce perioada reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 21.10.2015 şi până la data de 22.10.2015. În baza art. 404 alin. (4) lit. b) raportat la art.208 Cod proc. pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C D prin ordonanţa nr.786/P/2015 din 22.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, în dosarul nr.786/P/2015 şi menţinută, ulterior, în cursul judecăţii. În temeiul art. 48 rap.la art.228 alin.(1) Cod pen., cu aplicarea art.77 lit.a Cod pen. şi art.396 alin.(10) Cod proc. pen., condamnă pe inculpata H E, , la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun.Roman sau Primăria mun.Roznov pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art.404 alin.(4) lit.a Cod proc. pen., constată că inculpata a fost reţinută pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 21.10.2015 şi până la data de 22.10.2015. În baza art. 404 alin. (4) lit. b) raportat la art.241 alin.(1) lit.b C. proc. pen., constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata H Eprin ordonanţa nr.786/P/2015 din 22.10.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, în dosarul nr.786/P/2015 şi menţinută, ulterior, în cursul judecăţii. Ia act că persoana vătămată C M nu s-a constituit parte civilă în procesul penal ca urmare a recuperării integrale a prejudiciului. În temeiul art.274 alin.(1), (2) Cod proc. pen., obligă pe fiecare dintre inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat în cursul urmăririi penale şi la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat în cursul judecăţii. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 martie 2016.
Hotarare 16/2016 din 08.03.2016la 08 martie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2016În baza art. 346 alin. 2 N. C. pr. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 786/P/ 2015 din 25.11.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi privind pe inculpaţii: Sarion Gabriela, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen., în condiţiile art. 41 al. 1 C.pen.; Călin Dumitru, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, faptă prev. şi ped. de art. 48 rap. la art. 228 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen., în condiţiile art. 41 al. 1 C.pen.; Huţanu Elena, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, faptă prev. şi ped. de art. 48 rap. la art. 228 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Sarion Gabriela, Călin Dumitru, Huţanu Elena. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 29.01.2016.
din 29.01.2016la 29.01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2016Constata legalitatea si temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar. Cu drept de contestatie in termen de 48 de ore de la comunicare.
Incheiere camera preliminara din 20.01.2016Mentine măsura controlului judiciar.
Incheiere finala dezinvestire din 02.12.2015