A******** I****** P******* A* L** M**** P******
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA „ÎNGERII PĂZITORI AI LUI MATEI” PITEŞTI, cu sediul în Piteşti, Calea Bucureşti, nr.14, bl.30, sc.C, ap.11, judeţul Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 12.11.2015Citarea petentei, potrivit disp. art. 9 alin. 1 din OG nr.26/2000, cu menţiunea de a depune la dosar statutul şi actul constitutiv – 5 exemplare (un original şi 4 copii legalizate), dovada disponibilităţii denumirii, în original, precum şi contractul de comodat, în original sau o copie legalizată. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2015 – C4 -4 Asociaţii şi Fundaţii. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015