U******* C*********
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 din C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen, stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului UC, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 771/09.04.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 28.04.2015 prin neapelare. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal raportat la art. 85 alin. 1 C.pen. din 1969 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an şi 2 (doua) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 771/09.04.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 28.04.2015 prin neapelare. În temeiul art. 10 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal raportat la art. 40 C. pen., rap. la art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte cele două pedepse, stabileşte pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, la care adaugă 2 (două) luni reprezentând o treime din cea de-a doua pedeapsă, rezultând o pedeapsă finală de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 771/09.04.2015, respectiv din data de 28.04.2015. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, la una dintre următoarele două instituţii: ATELIERUL DE MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII TIMIŞOARA şi DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEŢEANĂ TIMIŞ, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 3 C.proc.pen. şi ale art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 88 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 86 C.pen. dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 45 alin. 1, 5 C.pen. menţine pedepsele accesorii prev. de art. art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din C.Pen. din 1969 (art. 66 a şi b C.pen.), aplicate prin sentinţa penală nr. 771/09.04.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la 28.04.2015 prin neapelare. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 300 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2015.
Hotarare 2291/2015 din 30.09.2015Camera preliminară - Constată legalitatea sesizării instantei si dispune începerea judecarii cauzei stabileste termen la data de 16.09.2015. Sedinta publică- Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 30.09 2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.09.2015.
Incheiere camera preliminara din 16.09.2015