B***** V*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. C. pen. rap.la art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B V, , domiciliat în comuna Alunu, sat Colţeşti, jud. Vâlcea, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de conduce autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Alunu sau în cadrul Primăriei Oraşului Berbeşti pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 04.02.2016
Hotarare 20/2016 din 04.02.2016Având nevoie de tim în vederea pronunţării , amână pronunţsrea la 04.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1361/P/2015 din 29.09.2015 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu privind pe inculpatul B***** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev.de art. 336 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B***** V*****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 25.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 25.11.2015