M***** M****
InculpatC****** P****** Ş*****
InculpatP******* I***
Parte civilăM***** M**** P*** A************ P**
InculpatI. Condamnă pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b,d, alin 2 lit b Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art 41 alin 1 rap. la art 43 alin 5 Cod penal. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales într-o autoritate publică sau în orice altă funcţie publică precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales într-o autoritate publică sau în orice altă funcţie publică precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Constată că fapta din 20.12.2014 (pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului în prezenta cauză), faptele din 13-14.01.2015, 21-22.01.2015 pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 638/26.05.2015 a Judecătoriei Vaslui (definitivă prin neapelare la 09.06.2015) şi fapta din 13.02.2014 pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 474/08.04.2015 a Judecătoriei Vaslui (definitivă prin neapelare la 05.05.2015) sunt concurente conform dispoziţiilor art 38 alin 1 Cod penal. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni şi 390 de zile închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 474/08.04.2015 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 05.05.2015 în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prevăzută de art.228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art.43 alin. 1 şi alin. 5 Cod penal, a art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi a art. 79 alin. 3 Cod penal; - restul de pedeapsă de 390 de zile închisoare din sentinţa penală nr. 1269/21.10.2011 a Judecătorei Vaslui, definitivă prin nerecurare la 08.11.2011. Menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul de 390 zile închisoare, revocare dispusă prin sentinţa penală nr. 474/08.04.2015 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 05.05.2015. În temeiul art 39 alin 1 lit b Cod penal, art. 38 alin 1 Cod penal, adaugă la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare (aplicată în cauză), un spor de 1/3 din: - pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru săv. infracţiunii prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1 lit b şi d, alin 2 lit b Cod penal cu aplic. art 35 alin 1 Cod penal, art 41 alin 1 şi alin 5 Cod penal, art 396 alin 10 Cod procedură penală şi a art. 79 alin 3 Cod penal din sentinţa penală nr. 638/26.05.2015 a Judecătoriei Vaslui; - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săv. infracţiunii prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1 lit. d Cod penal cu aplic. art. 43 alin 1 şi alin 5 Cod penal, art 396 alin 10 Cod procedură penală şi a art. 79 alin 3 Cod penal din sentinţa penală nr. 474/08.04.2015 a Judecătoriei Vaslui, rezultând o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni închisoare. În temeiul art. 79 alin 2 Cod penal, adaugă la pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, restul rămas neexecutat de 390 de zile din sentinţa penală nr. 1269/21.10.2011 a Judecătorei Vaslui urmând ca inculpatul M***** M**** să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni şi 390 de zile închisoare. În temeiul art. 45 alin 2 lit a Cod penal, pe lângă pedeapsa principală rezultată de 4 ani, 2 luni şi 390 zile închisoare, aplică pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În temeiul art. 72 alin 1 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni şi 390 zile închisoare, durata reţinerii din 30.01.2015-31.01.2015 şi din 22.01.2015-23.01.2015 precum şi durata executată de la 06.05.2015 la zi. Dispune anularea mandatului de executare nr. 744/2015 emis în baza sentinţei penale nr. 638/2015 a Judecătoriei Vaslui şi mandatul de executare nr. 537/2015 emis în baza sentinţei penale nr. 474/2015 a Judecătoriei Vaslui şi emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia. II. Condamnă pe inculpatul C.P.Ş la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b,d, alin 2 lit b Cod penal, cu aplic. art 44 alin 1 Cod penal. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales într-o autoritate publică sau în orice altă funcţie publică precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales într-o autoritate publică sau în orice altă funcţie publică precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Constată că fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni închisoare fixat prin sentinţa penală nr. 1139/2013 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 08.10.2013. În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a Codului penal) rap. la art 83 Cod penal din 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare din sentinţa penală nr. 1139/2013 a Judecătoriei Vaslui, pe care o cumulează cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză, urmând ca inculpatul C****** P****** Ş***** să execute pedeapsa finală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art 66 alin 1 lit a,b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales într-o autoritate publică sau în orice altă funcţie publică precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 72 alin 1 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, durata reţinerii din 30.01.2015-31.01.2015. Acţiunea civilă În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 alin. 1 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă P.I.şi, în consecinţă, obligă în solidar inculpaţii M.M.şi C.P.Ş.la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 274 alin 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare din inculpaţii M.M. şi C. P. ŞŞ, la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu în cursul urmării penale (av. Bărbieru Georgiana, deleg. nr. 128/2014) şi suma de 600 lei reprezentând onorarii apărători desemnaţi din oficiu în cursul judecăţii (300 lei-av. Păsărică Carmina, delegaţie nr. 351/2015 şi 300 lei-av. Iovu Oana,delegaţie nr. 350/2015), vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2015.
Hotarare 1154/2015 din 25.09.2015Amână pronunţarea la 25.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2015Amână pronunţarea la 18.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2015termen preschimbat prin rezoluţie la data de 10.09.2015
Incheiere de sedinta din 09.09.2015Repune cauza pe rol în vederea citării persoanei vătămate cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 13.08.2015Amână pronunţarea la 13.08.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.08.2015administrare probe
Incheiere de sedinta din 25.06.2015amanat faţă de lipsa inculpatuluiC.P.
Incheiere de sedinta din 10.06.2015Amână cauza la 10.06.2015 pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului C.P.Ş.
Incheiere de sedinta din 27.05.2015Constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii. În temeiul art. 242 alin. 1 şi art. 207 alin. 5 Cod procedură penală admite sesizarea, din oficiu, privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul M.M.
Incheiere camera preliminara din 13.05.2015Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive.Menţine măsura preventivă a controlului judiciar
Incheiere camera preliminara din 06.05.2015Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, pe care le menţine
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 16.03.2015