Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire formulată de petenta Şcoala Gimnazială Câmpulung la Tisa în contradictoriu cu intimata C. C.E. Stabileşte că dobânda legală menţionată în dispozitivul sentinţei civile nr. 1267 din 17.11.2015, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr.1762/100/2015, rămasă definitivă prin neapelare, este dobânda legală penalizatoare. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 15.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Amână pronunţarea soluţiei la data de 15.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019Admite cererea formulată de reclamanta Csurka Clara Elisabeta, împotriva pârâtei Şcoala Gimnazială Regina Elisabeta Băiuţ, nr. 152, judeţul Maramureş ; Obligă pe pârâta Şcoala Gimnazială Câmpulung la Tisa să calculeze şi să-i plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite potrivit sentinţelor civile nr.2147/16.12.2010, nr.643/06.04.2012, nr.1273/20.11.2009, pronunţate de Tribunalul Maramureş, începând din data de 08.05.2012 şi până la data plăţii efective cu menţiunea că dobânda se datorează doar pentru sumele restante neachitate, cuantumul acestora diminuându-se după fiecare tranşă de plată efectuată. Obligă pe pârâtă să calculeze şi să-i plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite potrivit sentinţei civile nr. 881/15.05.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş, începând din data de 15.05.2012 şi până la data plăţii efective cu menţiunea că dobânda se datorează doar pentru sumele restante neachitate, cuantumul acestora diminuându-se după fiecare tranşă de plată efectuată. Respinge ca prescrise pretenţiile reclamantei privind acordarea dobânzilor legale aferente obligaţiei de plată stabilite prin sentinţele civile nr. 2147/16.12.2010, nr.643/06.04.2012, nr.1273/20.11.2009, pentru perioada dintre data scadenţei acestora şi data de 07.05.2012. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.11.2015.
Hotarare 1267/2015 din 17.11.2015