P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantM**** Ş***** I****
Apelant InculpatG********* D****
Apelant InculpatC**** F******* C******
Intimat Persoană vătămatăC******* I*** D****
Intimat Persoană vătămatăD.p. 1107 În temeiul art. 421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B**** şi apelanţii inculpaţi M**** Ş***** I**** şi G********* D**** împotriva sentinţei penale nr. 702/07.05.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău cu privire aplicarea gre?ită a dispoziţiilor legale privind pedeapsa accesorie pentru ambii inculpaţi, durata perioadei computate din pedeapsa aplicată inculpatului Moisă Ionuţ Ştefan, şi respectiv, aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind solu?ionarea laturii civile a cauzei. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată, reţine cauza spre rejudecare şi în fond Dispune înlăturarea dispozi?iilor prevăzute de 66 alin.1 lit.a şi b C. pen. şi art. 65 alin.3 C. pen. privind pedeapsa accesorie. Deduce din pedeapsa de executat de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului M**** Ş***** I**** durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 24 octombrie 2014 la 15.01.2015. În temeiul art. 25 alin.5 C. pr. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă promovată de părţile civile C**** F******* C******, C******* I*** D**** şi POPA GHEOERGHE. În temeiul 25 alin.1 C. pr. pen. rap. la art. 1382 C. civil dispune obligarea în solidar a inculpaţilor apelanţi la plata despăgubirilor civile către părţile civile BUDESCU LIGIA , CIOSU SORIN IOAN şi NĂSTASE DORIN COSTEL. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 alin 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2015.
Hotarare 1107/2015 din 10.11.2015termen 10.11.2015 - A3 pentru citarea cu aducere a apelantului inculpat M**** Ş***** I****, aflat în stare de arest În temeiul art. 215 ind. 1 al. 8 C .p .p . . menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul M**** Ş***** I****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2015.
Incheiere de sedinta din 13.10.2015Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul M**** Ş***** I****. Pentru ca inculpatul G********* D**** să-şiangajeze apărător T.13.10.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.08.2015În baza art. 362 al.2 rap. la art.208 al.5 C.p.p. menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M**** Ş***** I****. În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică a zi 2.07.2015.
Incheiere de sedinta din 02.07.2015