S***** G******
Condamnat PERSOANĂ TRANSFERABILĂSentinţa penală nr.81 din 15.05.2015 - Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul art.137 alin.1 şi 3 din Legea nr.302/2004, recunoaşte sentinţa penală din 13.02.2012 pronunţată în dosarul nr.II K 9245/2011 de Tribunalul Districtual din Ljubliana, Republica Slovenia. În temeiul art.137 alin.3 teza finală din Legea nr.302/2004, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată condamnatului S***** G******, pe un termen de încercare de 3 ani şi 9 luni calculat conform art.86 ind.2 Cp. În temeiul art.86 ind.3 Cp pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Proba?iune; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage aten?ia condamnatului asupra revocării suspendării sub supraveghere în ipoteza încălcării, cu rea-credin?ă, a măsurilor de supraveghere sau a săvâr?irii unei noi infrac?iuni. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contesta?ie. Pronunţată în şedinţă publică din data de 15.05.2015.
Hotarare 81/2015 din 15.05.2015amână pronunţarea la data de 15.05.2015
Incheiere de sedinta din 13.05.2015amână pronunţarea la 13.05.2015
Incheiere de sedinta din 08.05.2015amână pronunţarea la data de 08.05.2015
Incheiere de sedinta din 06.05.2015amână pronunţarea la data de 06.05.2015
Incheiere de sedinta din 29.04.2015stabileşte pronunţarea la data de 29.04.2015
Incheiere de sedinta din 24.04.2015amână cauza la data de 24.04.2015 ora 9.00 în vederea obţinerii fişei de cazier judiciar a condamnatului-persoană trasferabilă
Incheiere de sedinta din 27.03.2015